Costin Tudor, directorul general al Poştei, a demisionat din funcţie după numai două luni

Compania Naţională Poşta Română a anunţat miercuri că directorul general interimar, Costin Tudor, şi-a înaintat demisia de la conducerea operatorului naţional de servicii poştale după două luni de mandat.
Iulian Tudor
06 iun. 2018, 11:04
Costin Tudor, directorul general al Poştei, a demisionat din funcţie după numai două luni

„A fost o onoare şi o provocare uriaşă activitatea mea scurtă, dar intensă, în cadrul companiei pe care cu seriozitate şi profesionalism mi-am asumat-o. În doar două luni, am pus bazele unor demersuri concrete pentru ca Poşta Română să intre într-un proces real de modernizare şi dezvoltare şi cred că acest proces trebuie să continue, pentru ca dezideratul de a redeveni o companie credibilă şi respectată să fie atins”, a spus Costin Tudor, într-un comunicat.

Costin Tudor, angajat al Secretariatului General al Guvernului, a fost numit la conducerea Poştei în luna aprilie. Acesta a studiat Dreptul la Universitatea Bioterra din Bucureşti şi este inginer diplomat având ca specializare „Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor alimentare”, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, potrivit contului său de LinkedIn.

El a lucrat din iulie 2015 în administraţia publică. În perioada 2012-2014, a fost manager de proiect pentru fonduri europene la Institutul de Matematică al Academiei Române.

De asemenea, între 2009 şi 2013 a fost director în cadrul SGG. Tudor a fost director de cabinet al Danielei Andreescu, şefa SGG în perioada Guvernului Emil Boc.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT