Merkel anticipează un summit G7 plin de controverse

Cancelarul federal german Angela Merkel a atenţionat miercuri că se aşteaptă la "controverse" în timpul summitului G7 care va avea loc în Canada, vineri şi sâmbătă, într-un context marcat de numeroase diferende între Washington şi partenerii săi.
Iulian Tudor
06 iun. 2018, 15:28
Merkel anticipează un summit G7 plin de controverse

„Avem o problemă serioasă cu acordurile multilaterale şi de aceea ne vom confrunta cu controverse”, în special asupra „comerţului internaţional, protecţiei climatului şi politicilor de dezvoltare şi externă”, a afirmat Merkel, enumerând „numeroasele diferenţe” care îi opun pe europeni şi Statele Unite, în cadrul unei sesiuni de întrebări de actualitate cu deputaţii.

Aceste divergenţe sunt flagrante în special asupra acordului privind programul nuclear iranian, din care preşedintele american Donald Trump a retras recent unilateral SUA, sau asupra deciziei de a impune taxe grele asupra importurilor de aluminiu şi de oţel tuturor membrilor G7, altfel aliaţi.

Angela Merkel va profita de acest summit pentru a avea întrevederi bilaterale inclusiv cu noul şef al guvernului italian Giuseppe Conte, cu care relaţia se anunţă complicată, şi cu preşedintele francez, Emmanuel Macron. Acesta din urmă a declarat deja luni că summitul va da loc unor negocieri „complicate de poziţia americană”.

Cancelarul federal german a estimat ca fiind posibil să nu existe un comunicat final la încheierea reuniunii, cum a fost cazul şi la precedentul summit G7 de la Taormine. SUA au refuzat să semneze declaraţia finală, din cauza retragerii din Tratatul de la Paris asupra climei.

„Mă voi duce (la summitul G7) cu toată deschiderea, însă nu cred că a avea rezultate incerte, precum cele pe care le-am obţinut anul trecut, este ceva ce merită să se repete. Nu putem avea compromisuri doar pentru a avea un compromis”, a atenţionat Merkel.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Gigi Becali a vrut să vândă Palatul din Aleea Alexandru. Câți bani a cerut patronul FCSB
Capital.ro
Alertă cu bombă într-un avion Wizz Air sosit de la Milano la București. Celulă de criză la Aeroportul Henri Coandă
Playtech.ro
Ce zone din România ar putea fi expuse în cazul unui atac iranian. Avertismentele apărute în presa de la Teheran
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Imaginie bombă! Cum arată prin interior palatul pe care Gigi Becali cere 30 de milioane de euro
MediaFlux
România, ținta Iranului în cazul unui nou război! Instalațiile americane din țara noastră, vizate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT