Dezvăluiri halucinante după sinuciderea creatoarei de modă. „Nu este o surpriză pentru mine, suferea de…”

Creatoarea de modă Kate Spade, care s-a sinucis marţi la New York, suferea de mai mulţi ani de tulburări mintale, însă a refuzat să urmeze un tratament, a declarat sora ei pentru cotidianul american The Kansas City Star, informează AFP.
Romania TV
06 iun. 2018, 15:28
Dezvăluiri halucinante după sinuciderea creatoarei de modă.

Sinuciderea sa „nu este complet neaşteptată pentru mine”, a dezvăluit Reta Saffo, în vârstă de 57 de ani, sora mai mare a creatoarei de modă.

„Am mers de mai multe ori în Napa Valley, California, şi la New York în ultimii trei-patru ani pentru a o ajuta să înceapă un tratament de care avea nevoie (ce implică spitalizare)”, a continuat Reta Saffo, care locuieşte în prezent în statul american New Mexico.

Ea mai spune că a fost „foarte aproape” de a-şi convinge sora mai mică să se interneze într-un spital din Connecticut, specializat în tratarea dependenţelor şi a tulburărilor mintale, frecventat de numeroase celebrităţi.

Însă creatoarea de modă nu a putut niciodată să facă acest pas, tratându-şi cu alcool unele dintre crizele pe care le avea, potrivit surorii sale.

În copilărie, Kate Spade „a fost întotdeauna o fetiţă foarte nervoasă şi am sentimentul că tot stresul şi presiunea pusă de brandul ei (KS) au declanşat ceva, iar ea a devenit maniaco-depresivă”, a adăugat Reta Saffo.

Potrivit site-ului TMZ, care citează surse din Poliţia americană, Kate Spade ar fi suferit de depresie în ultimele săptămâni, după despărţirea de soţul ei, Andy Spade, care dorea să divorţeze.

Reacţiile celebrităţilor după decesul creatoarei Kate Spade, care a murit la vârsta de 55 de ani, s-au înmulţit în presa internaţională începând de marţi seară.

Anna Wintour, redactor-şef al revistei americane Vogue, a dorit să salute talentul „unei femei autentice”.

„Kate Spade avea darul de invidiat de a înţelege exact ce voiau să poarte femeile din lumea întreagă”, a declarat Anna Wintour într-un comunicat.

Specialistă în accesorii, Kate Spade a devenit cunoscută mai întâi cu ajutorul unei linii de genţi şi poşete, care combină designul clasic cu elemente moderne.

„Şi-a lansat brandul într-o epocă în care toată lumea credea că definiţia unei poşete era exclusiv europeană, promovată de case de modă foarte vechi. Şi atunci a intrat în scenă această tânără femeie profund americană, care a schimbat totul”, a adăugat Anna Wintour.

„Dispariţia tragică a lui Kate Spade ne reaminteşte într-un mod dureros faptul că nu cunoaştem durerea celor din jur şi nici greutăţile care îi apasă”, a scris Ivanka Trump într-un mesaj publicat pe Twitter.

Ea le-a îndemnat, ca multe alte celebrităţi americane, pe persoanele care suferă de depresie să telefoneze la un număr special, disponibil la nivel naţional, operat de un serviciu de prevenire a sinuciderilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Misterul din spatele dispariției fraților Marius și Mihai din Râșnov. De ce au refuzat micuții să se mai întoarcă acasă. Ancheta se complică după găsirea lor: „În 2025, s-a întâmplat la fel”
Capital.ro
UPDATE. Dezamăgire pentru maghiarii din Transilvania. Budapesta a negat anunțul: Nu ne asumăm acest rol dincolo de granițele Ungariei
Playtech.ro
Cum să economisești bani fără să renunți la confort. Metode simple pentru orice buget
Adevarul
Imagini din timpul atacului de la Dineul Corespondenților: filmarea a fost publicată
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Alba a sfârșit spulberat de tren! Cum au arătat ultimele clipe din viața sa și de ce nu ar fi reușit să se salveze
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu a intervenit pentru un fotbalist acuzat că schimba valută în baie la Athenee Palace: ”Diliule la cap, așa prost sunt?”
MediaFlux
Ce să NU faci de 1 mai! Tradiții și obiceiuri păstrate în România înainte să devină Ziua Muncii
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR