Raportul Comisiei SIPA: Desfiinţarea DGPA s-a făcut cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă UPDATE

Comisia parlamentară de anchetă privind desfiinţarea DGPA a acordat joi vot favorabil raportului final în urma finalizării activităţii acestui for, concluzia prezentată de preşedintele Comisiei, Viorel Salan (PSD), fiind că desfiinţarea DGPA s-a făcut cu încălcarea normelor de tehnică legislativă.
Romania TV
07 iun. 2018, 05:15
Raportul Comisiei SIPA: Desfiinţarea DGPA s-a făcut cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă UPDATE

„Hotărârea de Guvern 127/2006 s-a făcut cu nesocotirea atât a normelor de tehnică legislativă, cât şi a actelor normative circumscrise securităţii naţionale, creându-se astfel riscuri şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale”, a declarat Viorel Salan, citat de Mediafax.

El a mai spus că în fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei „a urmărit să demonstreze ineficienţa DGPA”.

„Pe parcursul anul 2005 ministrul Justiţiei în exerciţiu a căutat să demonstreze ineficienţa DGPA prin realizarea unui control inopinat în ianuarie 2005 şi prin executarea unei emisiuni de audit de Ministerul Apărării Naţionale pe baza unui protocol de colaborare instituţională. Acest protocol s-a încheiat fără temei legal şi cu încălcare normelor de drept referitoare la efectuarea auditului public intern”, a declarat Viorel Salan.

Raportul, care va fi înaintat Birourilor permanente reunite, a fost votat de membrii Comisiei cu nouă voturi „pentru” şi două „împotrivă” (PNL şi USR).

Potrivit lui Viorel Salan, a fost solicitată audierea a 57 de persoane, dintre care s-au prezentat în faţa comisiei 46, patru au transmis răspunsuri scrise, iar şapte persoane au refuzat să se prezinte la audieri.

__________________

Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticoruptie se reuneşte joi pentru prezentarea, dezbaterea şi adoptarea proiectului de raport final.

„Documentul prezintă activitatea desfăşurată de la înfiinţarea Comisiei parlamentare şi până acum, o expunere structurată riguros pe obiectivele stabilite de Hotărârea Parlamentului nr.67/2017 şi concluziile care s-au desprins în urma derulării anchetei parlamentare”, precizează preşedintele comisiei, Viorel Salan, într-un comunicat citat de Agerpres.

Membrii Comisiei SIPA au audiat începând din octombrie 2017 foşti miniştri ai justiţiei, membri în comisiile de inventariere, directori ai ANP şi alte persoane.

Raportul va fi înaintat Birourilor permanente reunite.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT