Zegrean, despre motivarea CCR privind revocarea şefei DNA: Suntem într-un regim constituţional, nu într-unul discreţionar

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean, a declarat joi, pentru AGERPRES, că este surprins că în motivarea deciziei CCR în cazul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, se spune că eliberarea din funcţie este la discreţia ministrului Justiţiei.
Romania TV
07 iun. 2018, 16:31
Zegrean, despre motivarea CCR privind revocarea şefei DNA: Suntem într-un regim constituţional, nu într-unul discreţionar

„Mă surprinde că în motivarea deciziei se spune că eliberarea din funcţie e la discreţia ministrului Justiţiei. Noi suntem într-un regim constituţional, nu într-un regim discreţionar. Nimic nu e la discreţia nimănui, nu face cine ce vrea în ţara asta şi mă mir că CCR a făcut o astfel de precizare sau altfel de motivare, mai mult, articolul 109 din Constituţie, pe care ei îl invocă aici, nu are nicio legătură cu minuta pe care au pronunţat-o”, a spus fostul preşedinte al CCR. 

Augustin Zegrean a menţionat că, dacă şeful statului a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea din funcţie a procurorului-şef al DNA.

„Procedura de numire şi revocare a procurorilor-şefi e prevăzută în lege şi pe procedura aceea scrie că propunerea aparţine ministrului Justiţiei, care are nevoie de un aviz consultativ din partea Secţiei de procurori de la CSM, dar în situaţia de faţă procurorii de la CSM au dat în unanimitate aviz negativ referitor la motivele invocate în solicitarea ministrului Justiţiei, arătând că nu sunt de natură a duce la înlăturarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, iar preşedintele este cel care dispune, pentru că el semnează, deci, până când preşedintele nu semnează numirea în funcţie, procurorul nu intră în executarea mandatului. Juriştii ştiu asta despre un principiu care spune că o procedură din aceasta are şi o cale inversă, principiul simetriei juridice (…) dacă preşedintele a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea, deci nu este corect ce spun ei că e la discreţia ministrului Justiţiei”, a adăugat Zegrean.

Argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului Justiţiei, şi nu a preşedintelui României, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care s-a stabilit că există un conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a României a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei. Motivarea CCR privind conflictul juridic între Ministrul Justiţiei şi Preşedinţie în privinţa revocării procurorului-şef al DNA are 133 de pagini. Pe lângă motivarea deciziei adoptate cu majoritate de voturi, documentul publicat pe site-ul CCR mai conţine o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, precum şi opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Minea.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Afacerea cu care un celebru fotbalist dă o lovitură financiară uriașă. Cu ce a ajuns să se ocupe
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Teatrul Naţional a anunțat decesul. A fost o stea de nivel internațional
Playtech.ro
Ce drepturi ai dacă ești concediat fără preaviz. Ce spune Codul Muncii 2025
Adevarul
Comuna cu datorii de 1,5 milioane de euro și 48 de angajați: primarul și-a mărit salariul cu 2.300 de lei în doar un an
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Boala care face ravagii în spitalele de pediatrie din România. La ce simptome trebuie să fie atenți părinții
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Creștere de 6% la pensie. 8,4 milioane de români vor beneficia de majorare
stirilekanald.ro
VIDEO De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi