19 poliţişti şi 17 militari afgani ucişi în atacuri ale talibanilor

19 poliţişti afgani au fost ucişi sâmbătă în zori într-un atac al talibanilor asupra unui post de poliţie din provincia Kunduz din nordul ţării, au anunţat responsabili locali citaţi de AFP şi Xinhua. Alte cinci persoane au fost rănite în acelaşi atac, care a fost revendicat de talibani şi care s-a produs cu câteva ore înainte ca rebelii să accepte un armistiţiu temporar, scrie Agerpres.
Romania TV
09 iun. 2018, 11:29
19 poliţişti şi 17 militari afgani ucişi în atacuri ale talibanilor

Puţin mai devreme, 17 militari au fost ucişi într-un atac asupra bazei lor din provincia Herat (vest), au indicat responsabili locali.

Talibanii au anunţat sâmbătă încetarea focului timp de trei zile cu forţele afgane, la sfârşitul Ramadanului, o premieră din 2001 şi care survine la două zile după ce preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat o încetare unilaterală a focului cu militanţii talibani, nu şi cu cei ai Statului Islamic. Talibanii au precizat într-un comunicat că îşi vor continua operaţiunile împotriva forţelor „ocupante” străine din ţară şi că se vor apăra apăra cu „virulenţă” dacă sunt atacaţi.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Tavi Popescu la Levadiakos! Detaliile mutării și salariul pe care-l va primi în Grecia. Gigi Becali: „I-am zis lui Meme să facă actele”. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente nu pot impune asociației această obligație. Legea este clară în privința documentelor
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului