Orban anunţă că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă în jurul datei de 20 iunie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că în şedinţa Biroului Executiv (BEX) a fost aprobată forma iniţială a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, urmând ca marţi să fie redactată în forma "semifinită", iar în jurul datei de 20 iunie va fi depusă la Parlament. El a afirmat că liberalii sunt deschişi la completări şi introducerea de noi teme în textul moţiunii din partea partenerilor din Parlament, scrie news.ro.
Romania TV
11 iun. 2018, 13:09
Orban anunţă că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă în jurul datei de 20 iunie

„Am aprobat de principiu textul moţiunii de cenzură. Va fi adus la forma semifinită a PNL până mâine (marţi – n.r.) la ora 17.00. În baza acestui text, vom discuta cu toţi ceilalţi parteneri care vor veni să susţină moţiunea de cenzură. Suntem deschişi la completarea acestui text, suntem deschişi la îmbunătăţirea, la introducerea de noi teme şi motive care să stea la baza moţiunii de cenzură. De asemenea, am stabilit ca şi calendar depunerea moţiunii de cenzură aproximativ în jurul datei de 20 iunie. Am discutat şi despre stadiul negocierilor şi mai ales de toate discuţiile şi întâlnirile pe care urmează să le avem în cursul acestei săptămâni”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderul PNL a refuzat să spună care sunt partidele cu care a finalizat negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

Surse din partid au declarat anterior pentru News.ro că PNL a decis că va înregistra la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe data de 20 iunie.

 

Orban: PNL nu susţine Codul administrativ şi Codul de procedură penală

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat, luni, că liberalii nu susţin proiectul de lege privind elaborarea Codului administrativ şi proiectul de lege privind modificare Codului de procedură penală. Referitor la Codul administrativ, Ludovic Orban spune că „repolitizează funcţia publică şi dă frâu liber politizării agresive a administraţiei”.

„Am stabilit poziţia PNL faţă de Codul administrativ şi faţă de Codul de procedură penală, care intră în dezbaterea Senatului şi urmează să fie votate pe repede-înainte în această săptămână. PNL nu susţine Codul administrativ şi Codul de procedură penală. Avem o mulţime de argumente împotriva acestor acte normative”, a anunţat Orban.

Referitor la Codul administrativ, Orban a precizat că acesta „repolitizează funcţia publică, pentru că dă frâu liber politizării agresive a administraţiei şi duce la îndepărtarea oricărui principiu corect care poate să stea la baza funcţionării administraţiei publice în România”.

De asemenea, el a spus că şi poziţia Comisiei Europene privind politizarea funcţiei publice arată că prin acest Cod „nu există nicio şansă de profesionalizare a administraţiei”.

„În ceea ce priveşte Codul administrativ, puteţi vedea că există deja o poziţie a Comisiei Europene, care atrage atenţia asupra politizării funcţiei publice, asupra faptului că prin acest Codul administrativ nu există nicio şansă de profesionalizare a administraţiei şi că administraţăia nu va fi altceva decât instrumentul partinic al voinţei exprimate de lideri politici”, a mai explicat preşedintele PNL.

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat, luni, că a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii, afirmând că, „atunci când începi sa constaţi că, după multă muncă şi efort, părerea ta este minoritară”, trebuie să iei decizia. Potrivit unor surse din partid, Florin Roman a avut o dispută în şedinţei BEX cu prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, pe motiv că acesta a fost de acord cu acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, decizie adoptată de Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ din care face parte, iar Turcan i-a spus că este „paralel”.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, va vota luni proiectul de lege privind elaborarea Codului administrativ, care prevede pensii speicale, în limita a trei mandate, pentru primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992.

Comisia Europeană avertizează că amendamentele din Parlament la Codul Administrativ periclitează eforturile de profesionalizare a funcţionarilor publici şi anulează paşii anteriori făcuţi în acest sens. Comisia mai arată, într-un punct de vedere remis G4Media.ro, că eşecul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România (ex-ante) constituie temeiul pentru suspendarea plăţilor din fonduri europene. Practic, România riscă să piardă alocarea financiară a programului pentru perioada 2014-2020, adică 553,19 milioane de euro.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Uluitor! Câte kilograme a slăbit Florin Prunea și cum arată după experiența de la Desafio, care începe în curând pe Pro TV: „Mi-a fost frică. Am fost evacuați”. Foto
Capital.ro
Mașinile pe benzină și motorină, interzise sau permise din 2035. Lupta care se dă la vârful UE: Interdicția nu trebuie slăbită
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online