Incendiu puternic în judeţul Olt. O casă a fost cuprinsă de flăcări

O locuinţă formată din parter şi etaj a fost grav avariată de un incendiu ce a izbucnit în noaptea de luni spre marţi, în comuna Coteana, de la un scurtcircuit electric, iar pentru stingerea focului a fost nevoie de intervenţia a peste douăzeci de pompieri din cadrul ISU Dolj care au acţionat aproape patru ore cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Romania TV
12 iun. 2018, 07:59
Incendiu puternic în judeţul Olt. O casă a fost cuprinsă de flăcări

Potrivit ISU Olt, în casă locuiau şapte persoane ce au reuşit să iasă afară şi nu s-au înregistrat victime. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi degajări mari de fum, la acoperişul casei şi la bunurile aflate în interior.

„Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de izolaţia din polistiren a locuinţei şi de materialele consumabile aflate în interior. Intervenţia pompierilor a durat mai bine de trei ore şi jumătate. Au ars acoperişul casei pe circa 250 de metri pătraţi, mobilier, electronice, electrocasnice şi tocăria din PVC de la etajul locuinţei. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs la un frigider”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

ISU recomandă cetăţenilor să nu pună în funcţiune electronice sau electrocasnice cu improvizaţii sau cabluri electrice cu izolaţia deteriorată şi să apeleze numai la personal autorizat pentru remedierea eventualelor defecţiuni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sorin Cârțu face lobby pentru jucătorul Universității Craiova: „Gică Hagi trebuie să-i găsească un loc în primul 11”
Capital.ro
Bursele școlare intră pe 20 noiembrie. Elevii primesc până la 715 lei pentru primele două luni din anul școlar
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România