Percheziţii la o grupare de traficanţi de migranţi din Arad. 12 persoane au fost duse la audieri

Un număr de 12 persoane au fost duse la audieri, marţi, în urma a opt percheziţii domiciliare efectuate în judeţul Arad de procurori DIICOT şi poliţişti, fiind vizaţi presupuşi membri ai unei grupări de traficanţi de migranţi. Anchetatorii cred că gruparea a ajutat peste 60 de migranţi să ajungă în ţări din Spaţiul Schengen, între care mulţi copii.
Romania TV
12 iun. 2018, 12:04
Percheziţii la o grupare de traficanţi de migranţi din Arad. 12 persoane au fost duse la audieri

Descinderile la casele suspecţilor au fost efectuate de DIICOT Arad, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi al jandarmilor.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, opt percheziţii au fost efectuate, iar ancheta vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranţi în sud-estul Europei.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iulie 2017 – februarie 2018, un număr de trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alţi suspecţi, iar în intervalul noiembrie 2017 – februarie 2018, la date diferite şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au traficat în patru rânduri un număr de 61 de migranţi – minori şi adulţi – spre ţări din Spaţiul Schengen”, se arată în comunicat.

Un număr de 12 persoane au fost ridicate pentru a fi duse la audieri.

DailyBusiness
Grindeanu îl acuză pe Boloș pentru cheltuielile din Fondul de Rezervă: „Mecanismul a fost propus de ministrul Finanțelor”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Câți copii are, de fapt, Dan Alexa. Antrenorul lui Poli Timișoara participă la Asia Express alături de Gabi Tamaș
Capital.ro
Bani pentru moștenitori după un deces. Reguli succesiune în România. Documentul ce nu poate lipsi din dosar
Playtech.ro
Ajutor pentru facturi la energie: cum completezi corect cererea pentru tichete
Adevarul
Scene bizare la o grădiniță din Satu Mare: Copiii, îmbrăcați în uniforme de Șoimi ai Patriei și Pionieri. Cum răspunde instituția
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Elena Udrea se angajează! Unde va activa fosta blondă de la Cotroceni, la 2 luni după ce a fost eliberată din penitenciar
iamsport.ro
Anunț-ȘOC în direct: 'El va fi următorul selecționer al României! Și asta cât de curând'
MediaFlux
Bani mai puțini pentru pensionari în septembrie. Cine va primi ajutor
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
În sfârșit! O tehnică unică, capabilă să te ajute pentru totdeauna cu durerile de spate și chinuitorul nerv sciatic. Asta chiar nu stiam!