WORLD CUP 2018. Cinci staruri africane de urmărit la CM 2018. Care sunt rivalii lui Messi şi Ronaldo

WORLD CUP 2018. Brilianţi la echipele lor de club, aceşti jucători au potenţialul de a duce echipele lor de club dincolo de faza grupelor şi chiar să producă surprize uriaşe la Mondialele care încep vineri în Rusia.
Daniel Spătaru
14 iun. 2018, 09:37
WORLD CUP 2018. Cinci staruri africane de urmărit la CM 2018. Care sunt rivalii lui Messi şi Ronaldo

WORLD CUP 2018. Egipt, Senegal, Tunisia, Maroc şi Nigeria sunt naţionalele care reprezintă Africa la Campionatul Mondial de Fotbal 2018, iar întrebarea este dacă va reuşi vreuna dintre ele să aibă un traseu glorios şi să ajungă sus în competiţie. Depinde de fotma de moment, dar şi de inspiraţia liderilor de echipă, fiecare dintre aceste naţionale având un jucător vedetă.

Mohammed Salah (Egipt)

Este, inevitabil, steaua africană a acestei Cupe Mondiale. În câteva luni, egipteanul a avut o creşetere uriaşă şi neașteptată sub culorile lui Liverpool, cu care a încheiat un sezon istoric. Cel mai bun marcator din Premier League (32 de goluri, un record), Salah a risipit repede îndoielile născute la venirea sa în Anglia, unde nu a reușit să se impună în culorile lui Chelsea. El nu a strălucit doar pe scena britanică, ci şi în Liga Campionilor, având o contribuție majorăla calificarea „cormoranilor” în finală. În octombrie anul trecut a marcat o dublă în meciul cu Congo şi a calificat astfel Egiptul la Mondiale, pentru prima dată după 28 de ani.

Mehdi Benatia (Maroc)

Dacă Leii din Atlas se întorc în Cupa Mondială pentru prima dată după 1998, asta datorează în mare parte fundaşului central de la Juventus. Experiența sa în marile ligi, în special Seria A și Bundesliga, a dat vigoare şi valoare selecţonatei marocane, al cărei căpitan de necontestat este. În vârstă de 31 de ani, Benatia se află în cea mai bună perioadă a carierei, dar Marocul face parte dintr-o grupă extrem de dificilă, cu Spania, Portugalia şi Iranul. O calificare în optimi ar fi o adevărată minune.

Victor Moses (Nigeria)

Victor Moses (27 ani) are o legătură specială cu Anglia, jucând aici la toate categoriile de tineri. A început la 11 ani la, iar până acum a mai trecut pe la Stoke, Liverpool, West Ham sau Chelsea. A avut explozie anul trecut, sub comanda lui Antonio Conte, la Chelsea,2016/2017 fiind cel mai bun sezon al carierei. Are în palmares multe titluri, începând cu Cupa Africii pe Naţiuni şi Liga Europa, ambele în 2013,  până la Cupa Angliei şi titlul în Premier League, în 2017. Moses se află la a doua Cupă Mondială şi speră să ajute Nigeria să producă marea surpriză într-o grupă complicată, cu Argentina, Croația şi Islanda.

Citeşte şi CM 2018. Campioana mondială, desemnată pe baza celor mai inteligente analize. Care este rezultatul calculelor

Sadio Mane (Senegal)

În siajul lui Mohamed Salah, fostul jucător al lui Salzburg se numără printre principalii jucători ai lui Liverpool, cu 19 goluri și 8 pase decisive, în toate competițiile, în sezonul recent încheiat. Plecat din Dakar pentru a se alătura lui Metz, Mané a ajuns în 2014 în Premier League, iar astăzi se numără printre valorile certe ale continentului african, datorită performanțelor și notorietății sale. A trecut peste marea dezamăgire de la Cupa Africii pe Naţiuni 2017, când a fost singurul care a ratat la loteria penalty-urilor în meciul cu Camerunul, din sferturile de finală, şi a reuşit să califice Leii de la Terenga la primul lor Campionatul Mondial, după 2002.

Kalidou Koulibaly (Senegal)

Născut în Franța (Saint-Dié) şi format ca fotbalist la Metz, fundașul senegalez este unul dintre cei mai buni din Europa pe postul său, Centrul Internațional pentru Studii Sportive desemnându-l cel mai bun apărător al sezonului în cele 5 mari ligi. Joacă pentru Napoli şi a fost foarte aproape să câştige titlul de campion al Italiei, dar progresul său constant este totuşi evident. Valoarea sa i-a scăpat însă selecţionerului Didier Deschamps, iar în august 2015 Koulibaly a ales să joace pentru Senegal, deşi jucase pentru Franța în naţionala sub 20 de ani. Într-o grupă omogenă, cu Polonia, Columbia și Japonia, Senegalul trebuie să se bazeze pe el pentru a spera să treacă primul tur.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
I-a șocat pe toți cei de la FCSB: „I-am trimis dimineața asistentul medical acasă. Frisoane, vomă, stări de rău”
Capital.ro
Noul document pentru mașini intră în vigoare la 1 septembrie. Rubrica pe care cumpărătorii nu o mai pot ignora
Playtech.ro
În ce țări se vorbește limba română și unde are statut de limbă oficială. Unele sunt la mii de kilometri de România
Adevarul
Cine era Andreea, studenta din Iași ucisă de fostul iubit. Acesta s-a sinucis apoi: „Nu știu ce se întâmplă cu acești copii care o iau razna”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
Clotilde Armand a fost condamnată la închisoare. Decizia judecătorilor
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat