Iordache: Cererea de reexaminare a legii privind organizarea judiciară, o tragere de timp

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, vineri, că cererea de reexaminare a legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, transmisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis, reprezintă o "tragere de timp", o "tergiversare fără rost", menţionând că solicitarea va fi respinsă, iar şeful statului va fi obligat să promulge legea în termen de 10 zile.
Romania TV
15 iun. 2018, 16:26
Iordache: Cererea de reexaminare a legii privind organizarea judiciară, o tragere de timp

„E tragere de timp (cererea de reexaminare – n.r.). Încearcă să nu intre în vigoare, dar asta nu înseamnă că se poate. Mai întârzie o săptămână, i-o vom da săptămâna viitoare, după care este obligat în 10 zile să o promulge. Este o tergiversare fără rost, adică, dacă a fost la Curte, s-a declarat foarte clar că e constituţională, tragem de timp acum numai că a promis că va uza de toate mijloacele să nu intre în vigoare. Până la urmă magistraţii şi toată lumea aşteaptă aceste legi. Discutăm în comisie, dar procedura este că se respinge acea solicitare, se trimite în forma în care a fost adoptată”, a precizat Florin Iordache, citat de Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziţii sunt neclare, lipsite de coerenţă şi previzibilitate, putând afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, susţine Iohannis în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT