RomânIA Autentică, cel mai mare festival de promovare a meşteşugurilor româneşti

Cea de-a treia ediție a Festivalului RomânIA Autentică va avea loc pe 23 și 24 iunie 2018. Pe deplin conștienți de ceea ce am construit cu migală, RomânIA Autentică și-a asumat un scop și o misiune pe cât de dificilă, pe atât de importantă, aceea de a arăta faţa reală a tezaurului popular și spiritual al satului românesc.
Romania TV
19 iun. 2018, 12:13
RomânIA Autentică, cel mai mare festival de promovare a meşteşugurilor româneşti

Dacă îți dorești cu adevărat, găsești și azi în localități izolate, în memoria ultimilor păstrători de tradiții ori în lăzi de zestre, transmise din generație în generație, comori fragile și inefabile, pe care tăvălugul contemporan le poate sfărâma într-o clipă, dacă nu vom întinde mâna pentru a salva ce se mai poate.

„RomânIA Autentică este sărbătoarea care onorează și reînvie tradițiile românești. De cauți adânc în istoria acestui neam vei observa că ne-am pierdut și regăsit de câteva ori identitatea, poate și de aceea regăsirea este atât de importantă pentru că ne redescoperim ca neam și ca identitate. Într-o societate în care valorile autentice dispar puțin câte puțin noi reconstruim punți între generații. RomânIA Autentică este un tribut adus celor care au iubit cu adevărat această glie, RomânIA Autentică este manifestul meu de dragoste pentru această țară. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și au contribuit la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești”, a declarant Cristina Chiriac, inițiatoarea proiectului RomânIA Autentică.

Am început timid proiectul RomânIA Autentică, Acasă la Brâncuși acolo unde pământul vibrează a energie şi talent în Hobița lui Constantin Brâncuși.

„Festivalul RomânIA Autentică reprezintă mândria mea de a fi român. Demarat în Hobița Gorjului în urmă cu doi ani, de pe plaiurile pe care a crescut și trait marele Constantin Brâncuși, mi-a dat cea mai mare satisfacție ca si continuator al tradițiilor, meșteșugurilor și obiceiurilor locului. RomânIA Autentică este cel mai înalțator mod de a ne păstra și proteja identitatea națională. În Hobița – Peștisani – Gorj, o dată cu prima editie a Festivalului, a renăscut ia românească, portul popular. În an centenar, ca și pionieri ai Festivalului RomânIA Autentică, suntem bucuroși că de Sânziene se reunesc cele trei vechi regiuni istorice: Modova, Ardealul și Țara Românească”, a declarat Cosmin Pigui, primarul Comunei Peștișani.

În anul 2017 ni s-a alăturat Moldova și astfel am celebrat RomânIA Autentică în două regiuni importante, Moldova și Oltenia.

Moldova nu înseamnă doar un trandafir cântat cu foc, ci secole de trecut zugrăvit pe pereți de biserici, ouă încondeiate cu migală, costume populare cu specificul bine definit, graiul dulce și sufletul cald, toate regăsindu-se în valoroasele pagini literare și muzicale pe care oamenii locului le-au dăruit culturii române.

„Festivalul RomânIA Autentică ne oferă şansa de a ne regăsi identitatea naţională. În orice fotografie realizată în urmă cu un veac îi putem vedea pe înaintaşii noştri îmbrăcaţi în ia românească. România Mare a fost croită la războiul de ţesut al bunicilor noştri, iar acum, la Centenar, avem nevoie mai mult ca oricând să redescoperim această textură de o frumuseţe magică din care este format neamul românesc. Firul din care este făcută cămaşa de ie este legătura noastră cu un trecut al României Autentice. Prin festivalul pe care îl organizăm la Iaşi ne vom îmbrăca mai ales sufleteşte în portul care ne defineşte ca naţiune mândră şi perenă”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

Anul 2018 în care celebrăm Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a adus în mod natural festivalul și peste Carpați. Popasul îl vom face la Brașov, leagăn al școlii românești, cu mândrețea de juni ce fac cinste locurilor încărcate de istorie și tradiții.

„Sunt bucuros că Braşovul va fi unul dintre cele trei oraşe gazdă ale Festivalului RomanIA Autentică, aflat la cea de a treia ediţie. Doresc să îi felicit pe organizatori pentru că, plecând de la un obiect de îmbrăcăminte tradiţională, ia, au reuşit să creeze un eveniment în care îmbină cultura, arta şi valorile tradiţionale româneşti, un eveniment care să ne reamintească de mândria de a fi român. România are nevoie de un asemenea demers, românii au nevoie să nu uite cine sunt şi ce au mai valoros în tradiţiile şi istoria lor”, a declarant George Scripcaru, primarul Municipiului Brașov.

Vino să vezi ce înseamnă să porți RomânIA Autentică în minte, în inimă, în suflet, cântând românește, admirând măiestria celor ce continuă tradiții. Artiști, meșteșugari, antreprenori, dar în primul rând români, cu toții se pregătesc pentru două zile de vibrație autentică, zile în care muzica, forma, culoarea, versul, textura, gustul și parfumul satului se vor împleti sinestezic, oferindu-ne ore de bucurie și satisfacția că nu e totul pierdut, că frumusețea acestui neam n-a pierit sub valul nimicitor ce anulează specificitatea acestor locuri.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Orașul aflat la mai puțin de 4 ore de București, care are pod acoperit și fortăreață medievală. Cazările sunt ieftine și turiștii pot găsi multe de făcut în zonă
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Toată lumea trebuie să modifice. Te taxează mai puțin
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Grecia ca turist. Amenzile sunt uriaşe, gesturile par banale pentru români
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Dezvăluiri din culisele prieteniei lui Trump cu Jeffrey Epstein. „Își împărțeau iubitele și avioanele”
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Obligați să schimbăm leii în euro. Anunț făcut de Banca Națională
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
Cum a intrat Robert Lupu în complexul în care locuia Teodora Marcu? Ancheta scoate la iveală detalii neașteptate
Cancan.ro
Supoziție ULUITOARE după moartea lui Laurențiu Duduianu: l-au ucis steroizii fake? Detalii de ultimă oră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Restricție totală pentru mașinile diesel din 1 octombrie. Circulația complet interzisă între 8:30-18:30
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
⁠Obiceiuri și tradiții de Rusalii! Ce este interzis total în aceste zile de sărbătoare, duminică și luni, 8 – 9 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
10 structuri de salvare națională – e timpul să ne organizăm singuri