Eugen Teodorovici: Pentru titlurile de stat din programul Tezaur, plafonul este de 4 miliarde lei

Ministerul Finanţelor şi-a propus să vândă titluri de stat de 4 miliarde lei în acest an, în cadrul programului Tezaur, ediţia Centenar, iar în perioada 1 ianuarie - 19 iunie a atras de pe piaţa internă, în total, 18,6 miliarde lei, 38,8% din nivelul estimat pentru acest an, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul unei conferinţe de presă.
Iulian Enache
20 iun. 2018, 17:02
Eugen Teodorovici: Pentru titlurile de stat din programul Tezaur, plafonul este de 4 miliarde lei

Ministrul a precizat că ministerul are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă de 48-50 miliarde lei în acest an.

„În perioada 1 ianuarie – 19 iunie, ministerul a atras de pe piaţa internă suma de 18,6 miliarde lei, 38,8% din programul indicativ de emisiuni de titluri de state emise pe piaţa internă”, a spus Teodorovici, potrivit news.ro.

El a spus că randamentele titlurilor de stat emise de Ministerul Finanţelor se situau, în 19 iunie, între 2,8% şi 5,5% pentru maturităţi cuprinse între 6 luni şi 13 ani. Totodată, datoria publică a României era de 35,1% din Produsul Intern Brut (PIB) la finalul lunii martie.

Ministerul Finanţelor a lansat prima emisiune de titluri de stat în cadrul programului Tezaur – ediţia Centenar, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate de persoanele interesate, în perioada 15 iunie – 6 iulie, de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal. Totodată, în perioada 15 iunie – 5 iulie, titlurile pot fi cumpărate prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 15 iunie – 4 iulie din mediul rural.

Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi plafonul valoric de 100.000 lei, pentru subscrierile realizate intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi respectiv de 100.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale Poşta Română, potrivit Ministerului Finanţelor.

„Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moştenitori”, a anunţat ministerul.

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi în lunile următoare, posibil şi cu alte maturităţi care urmează a fi stabilite în funcţie de evaluarea interesului pentru aceasta prima emisiune, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Dănuț Lupu dă de pământ cu Ianis Hagi: “Nea Mircea Lucescu a greșit echipa de start! Nu trebuia să-i dea nici banderola de căpitan!”
Capital.ro
Probleme cu cartea electronică de identitate. Românii care s-au trezit blocați după și-au făcut buletin cu cip
Playtech.ro
Ce este portofelul electronic de identitate şi ce informaţii conţine. Va fi implementat până la finalul anului
Adevarul
Ordonanța invizibilă de combatere a creșterii prețurilor la carburanți: „Scade riscul penuriei, dar efectele sunt inexistente”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj