Parentingul de azi: Eşti o mamă „perfectă”?

Chiar si atunci cand au crescut intr-o familie cu parinti minunati, constienti si preocupati de starea emotionala copilului, nu doar de bunastarea materiala a acestuia. Chiar daca i-au inscris la toate activitatile pe care si le-a dorit, si copilul a fost mereu incojurat de suportul si grija mamei, dar si de intelegerea tatalui. Ei bine, tot incearca sa faca altfel decat ceea ce faceau parintii. Sa-si creasca intr-un mod diferit copilul.

Si atunci, de ce vrem sa fim mereu diferiti, sa facem lucrurile altfel?

In prezent, observ tot mai multe mame care se streseaza din orice si pentru orice lucru care nu le iese „asa cum trebuie”. Adica „perfect”.

Si atunci, cum sa fii?

Alte articole

Internetul a luat foc! Ce mesaj a transmis Cabral pe rețelele de socializare: “Copiii mei au soft-ul stricat”

Pentru orice actiune o intreprinzi, exista carti, articole si experti care iti spun „cum ar fi trebuit sa faci” sau „cum sa fii si sa te comporti in acea situatie”, „cum sa faci sa nu mai repeti greseala” etc. Uite, de exemplu, daca iti lasi copilul sa-si aleaga ce sa manance, inseamna ca il alinti sau ca esti neglijent cu stilul alimentar al acestuia. Daca esti prea strict si nu-l lasi sa decida, inseamna sa ii suprimi personalitatea. Daca ii cantaresti portiile si esti atent sa ia cati carbohidrati, proteine si fibre are nevoie, inseamna ca esti exagerat. Si tot asa. Exista experti, psihologi, phihoterapeuti, pedagogi, specialisti in parenting, in probleme comportamentale, experti in nutritie, experti in dezvoltarea emotionala a copilului etc. Poti sa mai adaugi si tu la lista respectiva, sunt convinsa.

Ca sa nu mai zic ca lumea virtuala este si mai ofertanta. Aici, te „intalnesti” cu alte mame aflate si ele in cautarea perfectiunii. Pe forumuri, in comunitati virtuale, pe bloguri. Toata lumea detine adevarul absolut. Toata lumea stie ceea ce este mai bine pentru copilul tau si are mereu un sfat despre „cum ar fi trebui sa…”.

Si in toata aceasta cautare de a fi mama perfecta, iti subminezi instinctul tau. Increderea in fortele proprii. Increderea ca stii de ce are nevoie acest copil…care este al tau! Increderea ca tu chiar faci tot posibilul sa aiba ceea ce are nevoie si cand are nevoie. Dar si ca nu te judeci prea crunt, atunci cand gresesti. Pentru ca, recunoaste, mai si gresesti.

Si e atat de perfect… sa mai si gresesti.

Pentru ca ni se tot spune sa fim atente, atunci cand vorbim cu un copil, sa nu cumva sa ridicam vocea, sa fim atente ce cuvinte ii spunem, ce ii „comunicam” prin gestica si mimica, dar si cum ne simtim atunci cand vorbim, si daca reusim sa-i transmitem exact ceea ce ne dorim. Si suntem ingrijorate sa nu cumva sa-i dam copilului ceva din bagajul nostru emotional. Ceva care este gresit. Care este o convingere limitatoare. Care e o trauma. Ceva care sa nu-i taie din aripi. Din creativitate. Din potential. Din fericire.

Pentru ca un copil trebuie inconjurat cu dragoste. Si trebuie sa-i acorzi suportul de care are nevoie, nu-i asa? Da, asa este.

Dar copilul are nevoie si de modele.

De o mama increzatoare in fortele proprii. De o mama care stie sa se ierte, atunci cand greseste si face tot posibilul sa nu mai greseasca. De o mama care discuta cu copilul sau, atunci cand poate a ridicat vocea, a inteles ca a gresit, dar a stiut sa remedieze situatia. De o mama care il lasa uneori sa si decida ce sa manance, dar care, in majoritatea cazurilor, decide ce sa manance copilul, pentru ca isi doreste sa fie sanatos. De o mama care stie sa iubeasca, stie sa arate, dar stie sa si stabileasca limite. De o mama ca merge la un serviciu care-i place, pentru ca desi e obosita, se intoarce acasa cu zambetul pe buze. De o mama care vorbeste si-i zambeste lui tati. De o mama care stie sa imprastie entuziasmul in jurul sau.

Citeste continuarea pe superbebe.ro.