Ce trebuie să facă CETĂŢENII EUROPENI pentru a putea obţine PERMIS de ŞEDERE PERMANENT după Brexit

Cetăţenii europeni rezidenţi în Marea Britanie vor putea începe să se înregistreze din toamna acestui an pentru a obţine un permis de şedere permanentă după Brexit, a anunţat joi guvernul de la Londra, care a promis că va face această procedură 'cât mai simplă posibil'.
Iulian Tudor
21 iun. 2018, 16:59
Ce trebuie să facă CETĂŢENII EUROPENI pentru a putea obţine PERMIS de ŞEDERE PERMANENT după Brexit

Aproximativ patru milioane de cetăţeni europeni trăiesc în Marea Britanie, unde beneficiază în prezent de o libertate de circulaţie care va lua sfârşit la încheierea perioadei de tranziţie de 21 de luni după Brexit, prevăzut pentru 29 martie 2019.

Aceşti cetăţeni vor putea începe să se înregistreze ‘din toamna acestui an’, cu obiectivul ca procedura să fie deplin operaţională până la finalul lui martie 2019, a declarat ministrul de interne britanic Sajid Javid, în faţa Camerei Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic), informează Agerpres.

În decembrie 2017, Londra şi Bruxelles-ul au încheiat un acord pentru a se garanta, după Brexit, păstrarea drepturilor acestor cetăţeni, ca şi ale britanicilor care trăiesc în restul Uniunii Europene. Dar atât unii, cât şi ceilalţi şi-au exprimat temeri legate de punerea efectivă în practică a acestor garanţii.

Cererile pentru un permis de şedere permanentă vor putea fi făcute online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, a adăugat Sajid Javid. Totuşi, el a precizat că aplicaţia respectivă nu este deocamdată complet operaţională pe iPhone din cauza unei incompatibilităţi tehnologice, păotrivit Agerpres.

Citeşte şi Marea Britanie nu mai poate beneficia de Mandatul european de arestare a suspecţilor după Brexit

Persoanele eligibile vor trebui să facă dovada identităţii lor, să furnizeze un document de rezidenţă în Marea Britanie şi dovada că nu au comis o infracţiune gravă.

Europenii care locuiesc în Marea Britanie înaintea încheierii perioadei de tranziţie (31 decembrie 2020) vor putea prezenta aceste solicitări până la 30 iunie 2021. Cei care se vor afla în Marea Britanie de cel puţin cinci ani la această dată vor putea pretinde un permis de şedere permanentă, potrivit Agerpres.

Taxa pentru adulţi va fi de 65 de lire sterline (74 de euro), similară celei pentru eliberarea paşaportului britanic, şi de 32,5 lire sterline (37 de euro) pentru persoanele cu vârste mai mici de 16 ani.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Perioada de pauză luată de Gică Hagi se apropie de sfârșit: ”Sunt convins că vrea”
Capital.ro
Obligație la bloc. Proprietarii vor plăti inclusiv pentru un apartament gol. Nu poți invoca neutilizarea spațiului
Playtech.ro
Concediu suplimentar în 2026: Angajații care primesc zile în plus și câte
Adevarul
Start la rezervări pentru hotelul care va fi amplasat pe Lună. Cât costă vacanța de vis pe unicul satelit natural permanent al Pământului
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu l-a vrut la Steaua pe membrul Generației de Aur, dar Mircea Lucescu l-a convins să vină la Dinamo cu o promisiune extrem de controversată: ”L-a lăsat”
MediaFlux
Scenarii privind răpirea lui Putin. Rusia are răspunsul pregătit pentru Donald Trump
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend