PROGNOZA METEO: Trei luni de SECETĂ, CANICULĂ şi FURTUNI

PROGNOZA METEO IULIE-SEPTEMBRIE 2018. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru lunile iulie, august şi septembrie.
Romania TV
22 iun. 2018, 12:00
PROGNOZA METEO: Trei luni de SECETĂ, CANICULĂ şi FURTUNI

PROGNOZA METEO IULIE

„Media temperaturilor ce vor fi înregistrate în luna iulie va fi peste media lunii, mai ales în regiunile din sudul şi esutl ţării, unde temperaturile vor fi mai mari. Aerul tropical care se va abate asupra ţării noastre va aduce cel puţin unul-două valuri de căldură, urmând să se înregistreze peste 35-40 de grade la umbră”, a declarat la România TV meteorologul Silviu Grigore.

Cantitățile totale lunare de precipitații se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunțat fiind de așteptat în sud-est și sud.

„Vom avea parte de furtuni, ploi torenţiale şi chiar condiţii de grindină. În media, va ploua mai puţin decât ar trebui. Seceta se va înregistra în sudul şi sud-estul ţării”, a mai explicat meteorologul România TV.

PROGNOZA METEO AUGUST

Temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a țării.

Sunt aşteptate temperaturi tropicale, de 35-45 de grade în zonele de câmpie şi podiş. Precipitaţiile vor fi sub cele normale, ceea ce va accentua pericolul apariţiei furtunilor de vară în toată ţara.

PROGNOZA METEO SEPTEMBRIE

Sfârşitul verii va reprezenta şi finalul temperaturilor caniculare şi a valului de aer tropical, mercurul din termometre urmând să se apropie de media normală pentru luna septembrie.

Precipitațiile totale lunare vor fi apropiate de normal în regiunile nordice și centrale și vor fi deficitare în rest.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Craiova, echipa-superlativ a campionatului!”. Marius Mitran, în extaz după ce „Știința” e din nou lider în SuperLiga
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT