PNL şi USR anunţă că vor ataca la CCR modificările legii privind organizarea şi funcţionarea CSM

Deputatul PNL Ioan Cupşa şi deputatul USR Stelian Ion au anunţat joi, la finalul dezbaterilor şi votului asupra primei părţi din Codul penal, că vor contesta la Curtea Constituţională modificările legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Romania TV
28 iun. 2018, 13:39
PNL şi USR anunţă că vor ataca la CCR modificările legii privind organizarea şi funcţionarea CSM

„Suntem la capătul unei şedinţe care a durat şapte ore, o şedinţă destul de tensionată, o şedinţă însă în care nu am remarcat să strălucim prin profesionalism unii dintre noi, au fost argumente puţine, argumente de care nu s-a ţinut cont. (…) Vom sesiza astăzi (joi – n.r.), PNL, împreună cu USR, CCR în legătură cu PL-X 419 cel de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CSM, lege 317/2004, care, credem noi, că a fost din nou adoptată cu încălcarea unor prevederi constituţionale”, a anunţat Ioan Cupşa, la finalul şedinţei Comisiei speciale privind modificarea legilor justiţiei.

La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a spus că Florin Iordache i s-a părut în şedinţa de joi „o persoană care nu e reală”, ca urmare a afirmaţiei sale că va continua lupta împotriva corupţiei.

“L-am ascultat cu atenţie pe Florin Iordache şi mi s-a părut că această persoană nu e reală, e o hologramă. Spunea cu atâta seninătate domnul Florin Iordache de faptul că luptă în continuare împotriva corupţiei şi că merge neabătut pe drumul pe care şi l-a propus, când în realitate se întâmplă exact invers. S-a spus că acest proiect de lege va pune în concordanţă legislaţia actuală cu Directivele europene”, a spus Stelian Ion.

De asemenea, acesta a confirmat că alături de PNL vor fi sesizate la CCR modificările legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM.

„Domnul Cupşa v-a anunţat deja că am depus împreună la CCR acea nouă obiecţie de neconstituţionalitate cu privire la legea de modificare a legii 317/2004. Ceea ce s-a discutat astăzi aici este doar o parte a discuţiilor referitoare la Codul penal. Este inimaginabil, cu toate că discuţiile au început din toamna anului trecut,  nici până acum u avem textul propus de PSD. Am înţeles că domnul Tudorel Toader a anunţat un prag în jurul unei sume egale cu un salariu minim pe economie. Era şi propunerea noastră. Temerea, în prezent, este aceea de a nu veni cu alte modificări, astfel încât multe persoane să scape nepedepsite”, a spus Stelian Ion.

Senatorii au respins miercuri cererea de reexaminare a legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) formulată de preşedintele Klaus Iohannis, astfel că actul normativ se întoarce la promulgare la preşedinte în forma trimisă în luna martie.

u o zi în urmă, cererea de reexaminare a legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor.

Luni, Comisia juridică a Camerei a respins luni cererea de reexaminare a legii, cu nouă voturi „pentru” şi 15 „împotrivă”.

Preşedintele Klaus Iohannis, a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că actul normativ vizează intervenţii substanţiale, care afectează funcţionarea CSM şi că include norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente, prevederi neclare sau necorelate între ele şi chiar „paralelisme legislative”.

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, consideră şeful statului.

Pe data de 11 mai 2018, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În 5 iunie, Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Au sosit la Craiova! Filipe Coelho, vești excelente înainte de reluarea SuperLigii
Capital.ro
Apa și canalizarea costă de peste două ori mai mult în unele orașe! Unde sunt cele mai mari tarife din România
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Petrache a dispărut pe 2 octombrie, din Crângași! Apelul disperat al mamei sale
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Horoscop 8 octombrie 2026. O zi cu întorsături pe care puțini le anticipau! Vin bani, se află un adevăr și o ușă se deschide exact la momentul potrivit
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte