Candidat la obţinerea permisului de conducere, prins după ce a oferit 300 euro mită examinatorului

Un bărbat din Galaţi este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, după ce a încercat să ofere 300 de euro pentru obţinerea permisului de conducere, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
Romania TV
02 iul. 2018, 08:01
Candidat la obţinerea permisului de conducere, prins după ce a oferit 300 euro mită examinatorului

Potrivit sursei citate, bărbatul a oferit suma de 300 euro unui agent examinator, cu scopul ca acesta să-i faciliteze promovarea probei de traseu.

„În fapt, un agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Galaţi, în timp ce era în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu privire la examinarea aptitudinilor de condus ale unui candidat la promovarea probei de traseu a examenului auto, a găsit în dosarul de şcolarizare, primit de la cursant chiar înainte de începerea probei, suma de 300 de euro”, se precizează în comunicat.

Agentul examinator a sesizat situaţia la DGA, care, de asemenea, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, precizează sursa citată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Marius Șumudică, atac nuclear: ”Gâlcă a pierdut vestiarul din momentul numirii! Insuccesul meu de la Rapid, de anul trecut, este performanța erei Dan Șucu!”
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Greșeala pe care o faci la controlul rutier și te costă bani. Cum o eviți, aşa ajungi de la amendă la avertisment
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi