Zeci de mii de porci, sacrificaţi după confirmarea virusului Pestei Porcine Africane într-o exploataţie din Tulcea

Toţi porcii din exploataţia unde a fost confirmat virusul Pestei Porcine Africane (PPA), respectiv 44.580 capete, vor fi sacrificaţi iar carcasele vor fi distruse, informează luni Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Iulian Tudor
02 iul. 2018, 11:07
Zeci de mii de porci, sacrificaţi după confirmarea virusului Pestei Porcine Africane într-o exploataţie din Tulcea

Ancheta epidemiologică demarată de ANSVSA în data de 28 iunie, ca urmare a depistării virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, precum şi rezultatele examenelor de laborator au confirmat prezenţa acestuia şi în fermele aparţinând aceleiaşi exploataţii.

„Conform procedurilor, vor fi sacrificaţi toţi porcii existenţi în exploataţie (44.580 de capete), de la care se va preleva un număr suficient de probe, rezultatele de laborator urmând a fi utilizate în cadrul investigaţiilor epidemiologice, pentru determinarea modului în care a fost introdus virusul pestei porcine africane în exploataţie. Carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operaţiune au fost aduse din judeţul Timiş, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile”, menţionează sursa citată.

După depopulare, vor urma operaţiunile de curăţare mecanică, dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie a zonelor afectate şi a mijloacelor de transport.

Personal sanitar veterinar va participa, alături de reprezentanţi ai poliţiei, la controale în trafic şi la alte verificări specifice, pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină impuse şi a restricţiilor de circulaţie.

ANSVSA a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central. De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au sosit doi experţi din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situaţiei şi vor oferi consultanţă de specialitate pentru o gestionare operativă.

Este pentru prima dată când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor.

Prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, a anunţat, în 21 iunie, că aproximativ 500 de suine au fost eutanasiate în ultimele două săptămâni, din cauza suspiciunilor de pestă porcină africană (PPA) apărute în unele comunităţi izolate din Delta Dunării.

Tot în luna iunie a acestui an, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România. Potrivit sursei citate, porcii bolnavi dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor.

Pesta Porcină Africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare.

Virusul care provoacă Pesta Porcină Africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala – pentru care nu există încă un vaccin – este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
De necrezut! Faza de coșmar care a scos-o pe Universitatea Craiova din Conference League! Arbitrul a dictat penalty în ultimul minut. Video
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Obligație pentru mii de șoferi pe timpul iernii. Legislația impune folosirea lanțurilor antiderapante
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Schimbări în 2026 pentru românii care stau la bloc. Guvernul a luat decizia care îi va încurca pe proprietari
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!