Prima ieşire oficială a lui Traian Băsescu după întoarcerea la Cotroceni

Primele acţiuni oficiale ale preşedintelui Traian Băsescu de la întoarcerea la Palatul Cotroceni sunt, marţi, participarea la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, primirea secretarului general al OSCE, a mai multor ambasadori români, precum şi a unei delegaţii a companiilor Exxon Mobil şi OMV-Petrom.
Romania TV
03 sept. 2012, 18:32
Prima ieşire oficială a lui Traian Băsescu după întoarcerea la Cotroceni

Administraţia Prezidenţială a transmis luni un anunţ de presă privind programul public al preşedintelui Băsescu pentru ziua de marţi, cele patru acţiuni urmând să aibă loc la Palatul Cotroceni.

Astfel, la ora 11.00, în programul preşedintelui figurează participarea la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. La ora 13.00, este programată primirea la Palatul Cotroceni a ambasadorului Lamberto Zannier, secretarul general al OSCE. De asemenea, la ora 14.00 sunt prevăzute primiri ale mai multor ambasadori români. De la ora 15.00, preşedintele Traian Băsescu urmează să primească o delegaţie a companiilor Exxon Mobil şi OMV – Petrom.

Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a declarat, duminică seară, la B1TV, că preşedintele Traian Băsescu va susţine o declaraţie publică în momentul pe care-l va simţi prielnic, menţionând că şefii de misiuni ai României vor fi primiţi, marţi, la Palatul Cotroceni.

„Ca orice politician cu experienţă, va face o declaraţie publică atât de aşteptată în momentul pe care-l va simţi prielnic. Nu ştiu când va fi acest moment. În orice caz, va fi luni şi marţi reuniunea anuală a diplomaţiei. Marţi vor veni, conform traditiei de ani şi ani de zile, şefii de misiuni ai României la Cotroceni. Sigur că există o serie de elemente de mesaj pe care le va transmite, având însă în vedere mai ales dimensiunile de politică externă pe care Preşedinţia urmează să le susţină în anul 2013 şi ceea ce reprezintă teme fundamentale de politică externă pe care, România de data aceasta, trebuie să le parcurgă în acest an”, a precizat Cristian Diaconescu.

Informaţii privind o posibilă declaraţie sau chiar conferinţă de presă a preşedintelui Traian Băsescu au circulat săptămâna trecută, încă de luni seară, însă şeful statului nu a avut încă o apariţie publică de la întoarcerea la Palatul Cotroceni.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Primarul acuzat că și-a forțat fotbaliștii să facă blat se apără: „Să nu ne uităm la vorbele unui jucător frustrat!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 29 iunie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Când intră pe card alocațiile, pensiile și indemnizațiile în luna iulie. Românii care primesc mai mulți bani în următoarea perioadă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Rică Răducanu a dat verdictul: ”Mare de tot”
MediaFlux
Breaking News! Tribunalul București suspendă încetarea contractului de salubrizare dintre Primăria S1 și Romprest și blochează schimbarea operatorului de salubrizare cu Blue Planet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?