A murit călcat de tren, în timp ce se grăbea să repare un vagon

Un bărbat de 40 de ani care lucra, luni după-amiază, în Gara Barboşi, din apropierea municipiului Galaţi, a murit după ce a fost lovit de un tren care pe traseul Galaţi-Bucureşti.
Romania TV
03 sept. 2012, 19:30
A murit călcat de tren, în timp ce se grăbea să repare un vagon

Din primele informaţii se pare că bărbatul, angajat al societăţii Servtrans, a încercat să treacă peste calea ferată pentru a ajunge să lucreze la o garnitură staţionată, deşi în zonă se apropia cu viteză un alt tren.

Bărbatul a forţat trecerea peste o linie de cale ferată deşi se apropia de staţia Barboşi trenul Inter City 574 Galaţi-Bucureşti, au declarat martorii evenimentului, care au mai precizat că impactul a fost foarte puternic, victima fiind aruncată la câteva zeci de metri distanţă, iar corpul acestuia fiind sfârtecat.

„Primele date indică faptul că bărbatul, angajat al unei societăţi care face servicii în această staţie, nu s-a asigurat la traversarea liniei ferate şi a fost acroşat de trenul IC 574 Galaţi – Bucureşti. Conform procedurilor, trenul, care nu a oprit după impact, va fi verificat în staţia Făurei„, a declarat comisarul Ştefan Constandache, şeful Biroului Poliţiei Transporturi Galaţi.

În afara poliţiştilor TF, au intervenit o echipă a SMURD şi o echipă de criminalişti care fac verificări în legătură cu producerea accidentului.

În acest caz au declanşat o anchetă şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, în condiţiile în care bărbatul respectiv se afla în timpul programului de lucru atunci când s-a produs accidentul.

„Vom încerca să aflăm care au fost cauzele care au dus la această tragedie şi dacă s-au respectat normele de protecţia a muncii”, a declarat Ionel Petrea, inspectorul şef al ITM Galaţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Porcul de Crăciun se rezervă din toamnă! Cât a ajuns să coste în 2026? Românii îl cumpără în rate
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT