Werner Wolff, şeful Tarom, promite redresarea companiei: Tarom revine pe profit în acest an, după 11 ani de pierderi

Werner Wolff, numit în noiembrie anul trecut la conducerea transportatorului aerian naţional Tarom, respectă o strategie de redresare a companiei şi va iniţia un proces amplu de reorganizare a societăţii. El a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că Tarom va ajunge pe profit în acest an, după 11 ani de pierderi, deşi preţul în creştere al petrolului îngreunează planurile companiei.
Romania TV
05 iul. 2018, 09:15
Werner Wolff, şeful Tarom, promite redresarea companiei: Tarom revine pe profit în acest an, după 11 ani de pierderi

Strategia de redresare la care se lucrează va fi trecută prin Consiliul de Administraţie şi apoi va fi aprobată în Guvern.

Costurile cu kerosen-ul reprezintă 22% din cheltuielile companiei, însă contractele care au ca obiect furnizarea de carburanţi de aviaţie pentru Tarom vor fi renegociate.

”Chiar dacă acum preţul kerosen-ului este ridicat, noi ne menţinem planurile de a aduce compania Tarom pe profit în acest an. Dacă anul trecut aveam un preţ de 570 de dolari pe tona de kerosen, acum a urcat la 752 de dolari, ceea ce ne îngreunează planurile. Or, noi previzionasem o valoare de 700 de dolari/t, care a fost deja depăşită”, a declarat Werner Wolff pentru News.ro.

El afirmă că acesta este singurul preţ oscilant pe care nu îl poate influenţa, însă subliniază că s-a tăiat masiv din cheltuieli.

”Tedinţa este clar una pozitivă, în sensul că suntem şi acum pe minus, dar acest lucru se va redresa până la sfârşitul anului. Există lumină pentru Tarom. Am tăiat din cheltuieli şi, în plus, aeronavele noi cumpărate vor avea un impact pozitiv în rezultatele financiare. De exemplu, cele două aeronave Boeing 737-800 Next Generation, recent achiziţionate, au transportat deja aproape 15.000 de pasageri de la integrarea în flota Tarom”, a adăugat Werner Wolff.

Reprezentantul Tarom spune că s-a început operarea acestor noi avioane la numai două zile după ce au fost achiziţionate. El estimează că noile aeronave vor produce 70 milioane dolari în următorii doi ani, din care se scad cheltuielile aferente.

”Am scăzut şi cheltuielile cu transport ale angajaţilor, de la 713.000 euro în doi ani la 440.000 euro în doi ani. În plus, am renunţat la spaţiile închiriate pentru personalul companiei şi ne-am mutat într-o clădire deţinutã de Tarom, lucru care ne aduce o economie de 1,3 milioane euro pe an”, a declarat Werner Wolff.

A fost totodată încheiat primul contract de asigurare medicală privată pentru tot personalul Tarom, ceea ce a adus o economie de 3,44 milioane euro faţă de contractul de asigurare anterior, care nu prevedea niciun fel de serviciu medical gratuit în regim privat pentru angajaţi şi acoperea numai personalul navigant şi tehnic navigant din companie.

Compania a redus şi chetuielile cu telecomunicaţiile PNRGOV. Informaţiile cu privire la pasageri sunt transmise de la origine la destinaţie, iar taxarea de către furnizor se face la mesaj. Pe vechiul contract compania era taxată la caracter, dezvoltând astfel sume imense pentru Tarom. Această măsură a generat o economie de la 54.000 dolari/lună, respectiv 648.000 dolari/an (aproximativ 2,5 milioane lei) la 52.000 dolari/an.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte