Motivare CCR: Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său

Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a României a admis sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Romania TV
06 iul. 2018, 08:45
Motivare CCR: Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său

„Reexaminarea (…) vizează exclusiv punerea de acord cu decizia Curţii a acelor dispoziţii constatate neconstituţionale, dintr-o lege nepromulgată încă. Aşadar, procedura reexaminării nu poate fi aplicată când în discuţie este un act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său. Aşa cum a arătat Curtea în jurisprudenţa sa, în acest caz legiuitorul nu poate acoperi viciul de constituţionalitate constatat prin respectiva decizie de admitere prin procedura reexaminării, urmând a constata încetarea procesului legislativ, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără a fi necesară declanşarea unei proceduri parlamentare distincte în acest sens”, se arată în motivarea publicată vineri pe site-ul Curţii Constituţionale.

Conform sursei citate, decizia CCR reprezintă temeiul pentru încetarea de drept a respectivului demers legislativ, la fel cum procedura reexaminării este deschisă de drept odată cu publicarea unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege.

„Mai departe, este opţiunea legiuitorului dacă decide să mai legifereze în respectiva materie sau nu, iar dacă îşi menţine voinţa de reglementare, atunci trebuie să o facă ab initio, în cadrul unui nou proces legislativ, cu parcurgerea tuturor etapelor sale specifice: înregistrarea unei iniţiative legislative, însoţită de expunerea de motive, solicitarea şi obţinerea avizelor necesare, procedura întocmirii rapoartelor în comisiile de specialitate ale fiecărei Camere, dezbaterile şi votul din fiecare Cameră, potrivit competenţei stabilite de art. 75 din Constituţie”, se precizează în motivare.

CCR subliniază că iniţierea noului proces legislativ trebuie să respecte indicaţiile cuprinse în decizia de admitere pronunţată de instanţa constituţională.

„Dacă au fost constatate vicii de constituţionalitate intrinsecă, atunci propunerea legislativă trebuie să cuprindă texte/ soluţii juridice adaptate/ modificate în considerarea deciziei Curţii, iar dacă la baza declarării legii iniţiale ca neconstituţională au stat motive de neconstituţionalitate extrinsecă, formale, acestea trebuie, de asemenea, respectate în procedura adoptării noii legi. Reluarea aceloraşi soluţii legislative/ texte constatate anterior ca neconstituţionale în cuprinsul propunerii legislative sau comiterea aceloraşi abateri procedurale, care au fost calificate ca vicii de constituţionalitate extrinsecă prin respectiva decizie de admitere, echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”, se menţionează în motivare.

CCR a admis, pe 21 iunie, sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, constatând că Parlamentul a procedat contrar considerentelor reţinute într-o decizie anterioară a Curţii, în sensul că procesul legislativ pentru adoptarea acestei legi nu a încetat efectiv, ci a continuat prin demararea procedurii de reexaminare.

Potrivit unui comunicat al CCR plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, obiecţie formulată de un număr de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România.

În urma deliberărilor, arăta sursa citată, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este neconstituţională.

„Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat încălcarea articolului 147 alineatul (4) din Constituţie, deoarece, la adoptarea legii examinate, Parlamentul a procedat contrar considerentelor reţinute în paragraful 59 al Deciziei 718 din 8 noiembrie 2017, (…) în sensul că procesul legislativ pentru adoptarea acestei legi nu a încetat efectiv, ci a continuat prin demararea procedurii de reexaminare a legii. Aceasta, însă, este o procedură ce se declanşează de drept în temeiul articolului 147 alineatul (2) din Legea fundamentală, în situaţia în care Curtea constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege înainte de promulgare, şi nu a legii în ansamblul său. Or, prin Decizia 718 din 8 noiembrie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în integralitatea sa”, se preciza în comunicat.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Ultima lovitură a lui CFR Cluj pe final de mercato! Și-a adus portar dorit și de Gigi Becali. Exclusiv
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Cu câți bani rămâne în mână un pensionar din Germania dacă pensia brută e 1.800 de euro. Cât reține statul
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Profesorii amenință că vor porni o grevă generală! Continuă protestele în a doua zi de școală
Cancan.ro
Premierul Ilie Bolojan a făcut anunțul de care românii se temeau: Trebuie să creștem vârsta de pensionare
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare! Anunț oficial
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
Testul prin care îți dai seama dacă ai un ficat sănătos. Ce să urmărești