Simona Halep, prima reacţie după eliminarea de la Wimbledon

Simona Halep a declarat, sâmbătă, după eliminarea de la turneul de la Wimbledon în turul trei, că a avut o atitudine “prea negativă” la meciul cu Su-Wei Hsieh.
Romania TV
07 iul. 2018, 19:03
Simona Halep, prima reacţie după eliminarea de la Wimbledon

Simona Halep, liderul WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei. Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei. 

„Îmi felicit adversara, a fost mai bună decât mine. Nu reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu aici. Sper că voi reuşi în anii următori. Nu am fost prea pozitivă pe teren. Am dat totul, ca de obicei, dar atitudinea mea a fost prea negativă. De asemenea, simt şi oboseală. Oboseală mentală şi fizică”, a spus Halep, potrivit Le Figaro.

Hsieh după meciul cu Halep: Este prima mea victorie în faţa numărului 1 mondial. Am avut multă susţinere din partea publicului

Jucătoarea taiwaneză Su-Wei Hsieh a declarat, sâmbătă, după ce a eliminat-o pe Simona Halep în turul trei la Wimbledon, că acesta este primul său succes în faţa unui lider mondial şi că a avut parte de multă susţinere din tribune, informează wtatennis.com.

„Este prima mea victorie în faţa numărului 1. Este extraordinar să fiu aici şi să lupt cu emoţiile. La 2-5 în ultimul set, am avut multă susţinere din partea publicului. Ei m-au făcut să lupt. Simona a jucat atât de bine… Dacă nu lupt, nu reuşesc”, a spus Hsieh.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Vești teribile pentru Universitatea Craiova: doi titulari, OUT o lună!
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte