Secretarul de stat în MAI, Constantin Chiper, audiat ca martor în cazul privind referendumul

Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Chiper, din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), a fost audiat marţi în dosarul privind referendumul, în care sunt cercetaţi fostul ministru Victor Paul Dobre, secretarul de stat Ioan Căbulea şi Constantin Manoloiu
Romania TV
04 sept. 2012, 08:58
Secretarul de stat în MAI, Constantin Chiper, audiat ca martor în cazul privind referendumul

Constantin Cătălin Chiper a declarat, la ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, că nu a avut atribuţii în ce priveşte emiterea adresei către Curtea Constituţională referitoare la numărul alegătorilor, el având în atribuţii prefecturile, pomperii.

El a precizat că declaraţia dată anchetatorilor a fost scurtă, însă „a mai stat de vorbă”. Oficialul a spus că a explicat procurorilor ce face el zilnic la MAI.

Totodată, el a precizat că în perioada anterioară şi după referendumul a participat la foarte multe întâlniri la MAI, însă a subliniat că activitatea sa nu are legătură cu Evidenţa Populaţiei.

De asemenea, adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, Florin Baba, şi jurista direcţiei, Laura Cusa, au fost convocaţi pentru audieri de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind referendumul, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

În acest dosar, în 13 august, fostul ministru de Interne Ioan Rus (care a demisionat din funcţie în 6 august) a fost audiat ca martor.

Tot în acest caz, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

Potrivit procurorilor, Victor Paul Dobre, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a semnat o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători, document înaintat Curţii Constituţionale de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu.

Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu şi pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI.

Fostul ministru de Interne Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre, într-o discuţie despre listele electorale, în 4 august, că el le-a spus că nu semnează „niciun singur om în plus sau în minus”, pentru că „eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!.

Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre că li se cere să se demonstreze faptul că referendumul este valid şi că ei trebuie să facă „cvorumul ăla”.

„Păi, de unde…să-l facem?”, îi spunea Rus lui Dobre într-o discuţie telefonică din seara zilei de 4 august, potrivit referatului prin care procurorii cer avizul de urmărire penală pentru fostul ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre.

Fostul ministru al Internelor mai spunea că a vorbit cu premierul şi că a transmis că vine în 6 august în Capitală. În cazul cvorumului, Rus spunea că le-a transmis că „dacă există această posibilitate”, el nu are nicio problemă, dar „noi zicem, în tâmpenia noastră că nu se poate, deci, tâmpenia noastră nu are cu ce să vă încurce!”.

Rus mai spunea că sunt unt unii care susţin că ei se opun, că el este omul preşedintelui şi Dobre s-a „convertit”.

Fostul ministru de Interne îi mai spunea lui Dobre că el nu semnează „niciun singur om în plus sau în minus! Şi cu asta basta! (…) Că nu înţeleg, că ăsta e un gest politic important care…Bun, e important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!”.

În 21 august, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil, astfel că preşedintele Traian Băsescu, suspendat din funcţie, şi-a reluat atribuţiile. Pe perioada suspendării, preşedinte interimar a fost liderul PNL, Crin Antonescu, preşedintele Senatului.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Care este, de fapt, relația actuală dintre Ilie Năstase şi Ioana. Soția fostului mare tenismen explică situația: ”Eu îmi respect angajamentele”
Capital.ro
Se introduce pașaportul digital de mediu al mașinii. Noi reguli începând cu 29 noiembrie 2026. Ordin UE pentru toate statele membre
Playtech.ro
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un apartament
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii să îi lase să moară”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
A stat în vacanță la hotelul lui Gică Hagi, dar nu vrea să se mai întoarcă: ”Am renunțat!”. Ce l-a nemulțumit
MediaFlux
Sâmbăta Mare 2026. Ce este bine să faci și ce nu în ziua dinaintea Paștelui
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj