Tăriceanu despre revocarea şefei DNA: Ne aflăm la finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat marţi că decretul semnat de preşedintele Iohannis de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA este un act de normalitate, în condiţiile "abuzurilor şi încălcărilor repetate ale Constituţiei comise în mandatul fostei şefe a DNA şi a deciziei CCR".
Romania TV
10 iul. 2018, 07:39
Tăriceanu despre revocarea şefei DNA: Ne aflăm la finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice

„Mai important decât decretul este să înţelegem momentul în care se află România astăzi, pentru că revocarea şefei DNA vine după mai bine de zece ani de când fostul preşedinte Traian Băsescu a instituit un sistem ilegal, anticonstituţional, al cărui scop a fost acapararea puterii în România, folosind metode antidemocratice – de la fabricarea de dosare liderilor politici incomozi, la abuzuri împotriva unor oameni care nu erau implicaţi politic, dar care au avut ghinionul să devină adversarii unor personaje cheie ale sistemului, cum a fost cazul Marianei Rarinca”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

El mai afirmă că Parlamentul are responsabilitatea de a genera un cadru legislativ care să susţină drepturile şi libertăţile cetăţenilor, astfel încât „abuzurile legate de ascultarea telefoanelor românilor să nu mai aibă loc”.

Tăriceanu se referă şi la rolul „important” al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acela „de a repune în echilibru balanţa din justiţie”.

„CSM este instituţia chemată să se asigure că mentalitatea care a încurajat abuzurile, care a fost instaurată la nivelul DNA, nu va fi perpetuată sub noua conducere. CSM este chemat să vegheze ca protocoalele dintre servicii şi instituţiile din justiţie nu vor mai funcţiona”, susţine Tăriceanu.

„Ne aflăm astăzi la finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice asupra instituţiilor rezultate din votul românilor, care a generat însă costuri masive: mii de destine frânte în urma abuzurilor, o mare neîncredere în societatea românească în legătură cu actul de justiţie şi o divizare a societăţii. Deciziile şi acţiunile din următoarele săptămâni vor arăta dacă vom merge spre normalitate şi pentru a repune societatea pe drumul cel bun, lăsând în urmă anii de abuzuri, conflicte şi divizare”, conchide preşedintele Senatului. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT