ADMITERE Universitatea Politehnică 2018. Absolvenţii liceelor din rural care se înscriu la upb primesc bursă pe toată durata studiilor

Absolvenţii liceelor din mediul rural care se vor înscrie la concursul de admitere în ciclul studiilor de licenţă 2018-2019 din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti vor beneficia anul acesta de un număr de 154 de locuri speciale, și totodată pentru întreaga perioadă a studiilor de licenţă,  vor beneficia de o bursă lunară. 
Romania TV
10 iul. 2018, 18:04
ADMITERE Universitatea Politehnică 2018. Absolvenţii liceelor din rural care se înscriu la upb primesc bursă pe toată durata studiilor

Conducerea UPB a decis ca pentru candidaţii care vor fi admişi în noul an universitar conducerea UPB să acorde facilităţi financiare şi educaţionale menite să sprijine evoluţia formării profesionale a acestor tineri.

Anul acesta Universitatea Politehnica din București vine în sprijinul viitorilor studenţi care provin din mediul rural acordându-le acestora un sprijin financiar special. Mai exact, pentru întreaga perioadă a studiilor de licenţă, aceştia vor beneficia de o bursă lunară, care să le acopere costurile aferente cazării în campusul universitar, precum şi ale unei mese zilnice. Mai mult, pentru candidaţii care vor fi admişi în noul an universitar, conducerea UPB a decis să le acorde acestora, în primul semestru, cursuri suplimentare de pregătire intensivă la materiile matematică şi fizică, în cazul în care viitorii studenţi îşi vor manifesta dorinţa de îmbunătăţire substanţială a cunoştiinţelor raportate la exigenţele impuse de către programa didactică a Universităţii.

“La 200 de ani de la fondarea Universității noastre în anul centenarului marii uniri suntem conștienți de locul și rolul Universității noastre precum și de responsabilitatea socială pe care o avem.  Astfel, Universitatea Politehnica din București își dorește să se implice cat mai mult în viața socială a României să sprijine tinerii din mediul rural care doresc să studieze într-o universitate de prestigiu și în acest context am  decis să-i susținem financiar pe acești tineri”  a declarat rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti,  Mihnea Costoiu.

Universitatea Politehnica din București, prin decizia Ministerului Educaţiei Naţionale,  pune la dispoziția candidaților care au absolvit un liceu din mediul rural, 154 de locuri pentru admiterea în anul universitar 2018-2019, locurile scoase la concurs fiind atribuite în exclusivitate acestor concurenţi.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Andrei Vochin, editorial tulburător despre Mircea Lucescu și „liniștea imposibilă”, după ce selecționerul a fost resuscitat sub ochii înspăimântați ai fotbaliștilor naționalei
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. România a pierdut un fost jucător şi antrenor. A câştigat de 8 ori campionatul cu Steaua
Playtech.ro
Cât plătești pentru un sfert de miel înainte de Paște. Diferențe mari între piață și supermarket
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român i-a luat viața prietenului său moldovean într-un mod crunt, după o ceartă aprinsă. Victima de 37 de ani a fost găsită cu picioarele rupte
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Fiica lui Brigitte Pastramă, de nerecunoscut după operațiile estetice. Cum arată în 2026
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj