BEI anunţă că spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova vor avea aparatură de ultimă generaţie şi vor trata cazuri complexe

Directorul Servicii consiliere din cadrul Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Simon Barnes, susţine că spitalele regionale de la IaşI, Cluj şi Craiova vor avea aparatură de ultimă generaţie şi vor trata cazuri medicale complexe. El a precizat că reprezentanţii BEI vor acorda tot sprijinul pentru realizarea celor trei obiective.
Romania TV
13 iul. 2018, 14:49
BEI anunţă că spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova vor avea aparatură de ultimă generaţie şi vor trata cazuri complexe

Reprezentantul BEI a participat, vineri, la Iaşi, la o şedinţă tehnică, alături de ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene în care a fost prezentat draftul studiului de fezabilitate al spitalului regional de la Iaşi.

„Cele trei spitale din Iaşi, Cluj şi Craiova sunt clar identificate ca  priorităţi în strategia naţională de sănătate. Vor fi construite şi echipate cu sprijinul structurilor Uniunii Europene. Dezvoltarea acestora va fi un pas strategic pentru a creşte calitatea serviciilor medicale pentru pacienţii din aceste zone. Vorbim de spitale ce vor integra tehnologii şi practici medicale de ultimă generaţie. Vor fi tratate cazuri complexe, cu ajutorul unei abordări multidisciplinare”, a declarat la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă, Simon Barnes, director Servicii de consiliere în cadrul BEI.

El a mai spus că Banca Europeană de Investiţii va oferi consultanţă autorităţilor române pentru a porni investiţiile, dar că partea română are responsabilitatea construirii celor trei unităţi medicale.

„Ţinta este de a asigura un design bun şi o bună pregătire pentru dezvoltarea celor trei spitale. Banca Europeană de Investiţii ţinteşte să sprijine realizarea paşilor critici în fazele iniţiale a acestor investiţii, dar implementarea, construirea şi operaţionalizarea vor fi în responsabilitatea autorităţilor centrale şi locale din cele trei zone. Suntem încântaţi de perspectivele celor trei spitale regionale, chiar dacă recunoaştem că vor fi multe provocări. Timpul este foarte strâns şi vor exista decizii importante ce vor trebui luate de către ministerul Sănătăţii şi autorităţile locale”, a mai precizat Simon Barnes, director servicii de consiliere BEI.

Din anul 2017, Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică de la BEI pentru elaborarea documentaţiei studiilor de fezabilitate, depunerea aplicaţiilor de finanţare şi lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor aferente celor trei spitale regionale.

Din luna iunie a fost aprobată în Ministerul Sănătăţii o structură specifică pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor spitalelor regionale (UIMP).

Spitalul din Iaşi va fi un spital regional care va funcţiona ca un spital de urgenţă de nivel înalt, oferind servicii de îngrijire a sănătăţii de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic şi tratament, pentru întreaga regiune.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Aproape de un record la FCSB – Csikszereda! E de necrezut câte bilete s-au vândut până în dimineața meciului. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre pensiile militarilor şi poliţiştilor! Vor fi afectaţi de noile reguli de calcul
Adevarul
Cum poți afla dacă ai radon în casă. Harta zonelor sensibile și riscurile gazului radioactiv
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Cunoscutul milionar a dezvăluit ce bacșiș l-a învățat Giovanni Becali să lase la restaurant: ”Nu te sfătuiesc să faci așa!”
MediaFlux
Amenda pe care o primești dacă nu aprinzi luminile de ceaţă. Risc crescut de accidente
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil