Satul din România unde nu se fură. Cuvintele hoţ şi furt nu există

În extremitatea sudică a judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, trăieşte cea mai mare comunitate de cehi din România. Eibenthalul s-a înfiinţat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi, care avea ca scop colonizarea zonei de frontieră a Imperiul Austro-Ungar, în special din raţiuni militare.

Zona Porţilor de Fier a fost vizată în mod special, Eibenthalul fiind unul dintre cele câteva sate de „pemi” (locuitori ai Boemiei) care s-au înfiinţat în zonă în această perioadă. Majoritatea coloniştilor au venit din Plzeň, Klatovy (din aceste două localităţi erau şi mulţi etnici germani printre colonişti, dar cu timpul aceştia s-au deznaţionalizat şi au adoptat limba cehă), Čáslav şi Beroun. Ocupaţiile lor de bază erau exploatarea lemnului şi mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal, scrie Adevărul.

În ultima perioadă însă, Eibenthalul a cunoscut un puternic declin, datorită condiţiilor economice nefavorabile de după revoluţia din 1989, a migrării tinerilor spre oraşe şi în Cehia, şi în consecinţă a îmbătrânirii rapide. Dacă în anul 1934 aici locuiau circa 600 de persoane, în anul 2000 mai erau 302 locuitori. La Eibenthal nu există post de poliţie şi nici nu ar fi nevoie fiindcă nu se fură nimic. De altfel, în localităţile din Clisura Dunării infracţionalitatea este scăzută, localnicii care trăiesc în acest colţ al Mehedinţiului fiind oameni deosebit de liniştiţi. Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă din Şviniţa. Aşa se face că potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul potrivit indicaţiilor din bileţele lasă pâinea, şi după caz, şi restul de la bani în plase. Apoi, localnicii le ridică, fiecare în funcţie de programul propriu. În sat nu mai există de multă vreme un magazin sătesc, astfel că distribuitorul de pâine nu are altă metodă la îndemână. Până acum nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau pâinea. Dacă ajungi la Eibenthal în zilele în care vine pâinea, e imposibil să nu dai cu ochii de sacoşele agăţate de stâlpii electrici. “Procedăm aşa pentru că altfel nu se poate în zona aceasta, nu sunt magazine, doar aşa. Pot să spun că a devenit o tradiţie în localitatea aceasta acest obicei. Luăm plasa, verificăm banii, este scris şi un bileţel pe care îl verific, după care punem pâinea. Nu s-a întâmplat niciodată să se fure din plasă nici pâinea, nici banii”, spune Iovan Giurşa, şofer de cinci ani pe maşina de pâine.

Urmărește-ne în Discover