Codrin Ştefănescu: Iohannis nu renunţă la rolul său de a fi agent electoral şi comunicator al statului paralel

Preşedintele Klaus Iohannis nu renunţă la rolul său de a fi "agent electoral" şi "comunicator al statului paralel", iar declaraţiile făcute de la Cotroceni arată "disperarea de a-şi pierde locul cald" de şef al statului, a afirmat joi secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.
Iulian Tudor
19 iul. 2018, 15:44
Codrin Ştefănescu: Iohannis nu renunţă la rolul său de a fi agent electoral şi comunicator al statului paralel

„Deşi declaraţiile lui Iohannis par ilogice, deşi nu au niciun fel de noimă – că nu poţi să promovezi o lege şi să le ataci pe celelalte – totuşi trebuie să înţeleagă toată lumea că Iohannis vorbeşte şi reacţionează după un punctaj pe care îl primeşte de la ceea ce numim noi rămăşitele statului paralel. Şi asta o face în contextul în care trebuie să demonstreze celor care îl susţin la Preşedinţie pentru un nou mandat că îşi face datoria pentru ei şi îi apără ignorând şi votul legal al Parlamentului României, dar şi opinia publică în general şi că le face jocul în speranţa că aceştia se vor ţine de cuvânt şi îl vor susţine pe el şi nu pe Cioloş pentru o viitoare candidatură. Declaraţiile pe care le face Iohannis de la Cotroceni trebuie să fie interpretate în această cheie politică – disperarea de a-şi pierde locul foarte cald de preşedinte şi că acesta poate să fie luat de altcineva, iar în condiţiile de astăzi de dreapta care îl are în vedere pe Dacian Cioloş şi nu pe el”, a declarat Ştefănescu.

Potrivit secretarului general adjunct al PSD, încercarea de a dialoga, inclusiv din punct de vedere instituţional, cu preşedintele Iohannis „se demonstrează a fi de prisos, pentru că acesta se va opune în mod constant la tot ceea ce promovează alianţa PSD-ALDE, indiferent de ce lege se promovează”.

„Şi cu atât mai mult (se opune – n.r.) la Legile Justiţiei care îi afectează foarte mult pe nişte oameni foarte importanţi, cu nişte funcţii foarte grele şi numite care continuă încă de la masa rotundă să creadă că ei sunt puterea în România, că ei decid asupra a ce şi cum, că ei hotărăsc cine trăieşte şi cine moare politic şi că, într-un final, ei sunt cei care hotărăsc şi cine va ajunge preşedinte. Ceea ce este fals. Iar alianţa PSD-ALDE luptă împotriva acestor oameni legal, constituţional, îi va readuce în matca lor, iar pe cei care au făcut toate aceste jocuri mizerabile şi celor care au făcut nişte abuzuri inimaginabile şi halucinante cu siguranţă îi va aduce în faţa Justiţiei”, a adăugat Ştefănescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a fost nevoit să promulge Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce a epuizat toate procedurile de contestare, şi a solicitat Parlamentului reintroducerea în circuitul legislativ a Legilor Justiţiei odată cu sesiunea de toamnă.

„Este clar că Legile Justiţiei trebuie revizuite şi îmbunătăţite urgent în Parlament. România este membru cu drepturi depline în UE şi din acest statut derivă şi o serie de obligaţii, inclusiv în ceea ce priveşte funcţionarea Justiţiei, funcţionarea integrată a Justiţiei din România în spaţiul european de Justiţie. Este imposibil să construim un sistem de justiţie care contravine normelor europene. Este imposibil să construim un sistem de justiţie care ignoră valorile europene. O nesocotire a concluziilor Comisiei de la Veneţia ar însemna exact acest lucru – ar echivala cu o îndepărtare de facto a României de la valorile de bază europene”, a declarat preşedintele la Palatul Cotroceni..

Şeful statului a anunţat totodată că va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor: „Referitor la a doua dintre aceste legi, Legea 303/2004, acum modificată, privind statutul procurorilor şi judecătorilor, recent reexaminată de către Parlament, voi sesiza Curtea Constituţională cu solicitarea fermă de a ţine cont de opiniile Comisiei de la Veneţia”, a arătat preşedintele.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ipostaza inedită în care a apărut fosta rivală a Simonei Halep. Toată lumea a rămas uimită
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Obiectul montat pe holul blocului care poate aduce amendă și trebuie demontat. Ce verifică pompierii
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 25-26 iulie 2026. Cele 5 zodii care vor primi o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România