Restricţii de circulaţie pe A1. Se fac lucrări de reparaţii

Centrul Infotrafic anunţă că, luni, circulaţia rutieră este restricţionată pe mai multe tronsoane din Autostrada A1, pentru lucrări de reparaţii. Astfel, pe sensul Sibiu către Deva, au loc lucrări asupra rosturilor de dilataţie până la orele 18:00. De asemenea, pe tronsonul Timişoara - Arad, se efectuează, până la orele 20:00, lucrări de reparaţii asupra părţii carosabile.
Alina Costache
23 iul. 2018, 10:11
Restricţii de circulaţie pe A1. Se fac lucrări de reparaţii

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, luni, circulaţia rutieră este restricţionată pe Autostrada A1, pe sensul Sibiu către Deva, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 273+800 de metri, şi pe a doua bandă a kilometrului 356, unde au loc lucrări asupra rosturilor de dilataţie, până la orele 18:00.

Tot pe Autostrada A1, pe tronsonul Timişoara – Arad, la kilometrul 508+900 metri, pe sensul către Timişoara, se efectuează, până la orele 20:00, lucrări de reparaţii asupra părţii carosabile, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă.

„Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zona de efectuare a lucrărilor semnalizate”, spun reprezentanţii Infotrafic.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
Surpriza lui Mihai Rotaru pentru fanii Universității Craiova! Premieră pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT