Viorica Dăncilă: Avem toate şansele ca până în septembrie să organizăm licitaţia de atribuire la autostrada Ploieşti – Braşov

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, la bilanţul pe şase luni al mandatului său, că există toate şansele ca până în septembrie să fie organizată licitaţia de atribuire pentru autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov, subliniind că studiul de fundamentare pentru această autostradă a intrat deja în primă lectură la ultima şedinţă de Guvern.
Romania TV
23 iul. 2018, 13:46
Viorica Dăncilă: Avem toate şansele ca până în septembrie să organizăm licitaţia de atribuire la autostrada Ploieşti - Braşov

„Au fost deja aprobate 13 proiecte majore de investiţii strategice, dintre care patru sunt în domeniul infrastructurii de transport. Primul, şi poate cel mai important proiect dintre ele, este autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, al cărui studiu de fundamentare a intrat deja în primă lectură, chiar în ultima şedinţă de Guvern şi avem toate şansele ca până în septembrie să organizăm licitaţia de atribuire. Celelalte două autostrăzi – respectiv Craiova – Calafat – Drobeta-Turnu Severin – Lugoj şi autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni – vor avea finalizate studiile de fundamentare până la sfârşitul acestui an, când va demara şi selecţia competitivă pentru desemnarea constructorului”, a afirmat Viorica Dăncilă, citată de Agerpres.

Ea a spus că, în ceea ce priveşte construcţia Aeroportului Bucureşti Sud, termenul de finalizare a studiului de fundamentare este sfârşitul semestrului I din 2019.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, în domeniul sănătăţii sunt cinci proiecte aprobate pentru parteneriatul public-privat. „Primul este operarea de servicii în parteneriat public-privat în domeniul sănătăţii, în cadrul unui pachet compus din spitale CFR. Noutatea este că acest regim, al parteneriatului public-privat, putem acum să îl încredinţăm către firme private şi pentru operarea unor servicii publice, aşa cum este cazul în administrarea reţelei de spitale CFR”, a adăugat premierul.

Ea a menţionat că este prevăzută construcţia a două spitale regionale în parteneriat public-privat: Spitalul Regional Timişoara şi Spitalul Regional Brăila-Galaţi.

„Cel mai important proiect este Complexul medical Carol Davila, care va include şi Spitalul Republican şi care va deveni cel mai important centru medical din sud-estul Europei. Un alt proiect în parteneriat public-privat este construirea şi operarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem”, a completat Dăncilă, adăugând că toate cele cinci proiecte vor avea studiile de fundamentare finalizate până la sfârşitul acestui an.

Premierul a menţionat că, tot în parteneriat public-privat, vor fi amenajaţi pentru navigaţie aproximativ 100 km pe râurile Argeş şi Dâmboviţa şi se vor construi 140 km din cei 190 km ai Canalului Siret – Bărăgan, cu scopul de a asigura irigaţiile în această regiune.

„Mai avem de asemenea în plan construcţia unei fabrici de mijloace de transport electrice, dar şi amenajarea unui complex turistic pentru schi în Masivul Făgăraş”, a precizat Dăncilă.

Şefa Executivului a indicat între investiţiile strategice finalizate în primul semestru din 2018 achiziţia operatorului de gaze naturale din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz. „Vreau să menţionez că este pentru prima oară când România are o abordare ofensivă în domeniul energiei şi când începe să îşi creeze condiţiile pentru a deveni un adevărat centru regional în furnizarea de gaze naturale. Tot în acest domeniu s-au finalizat procedurile care ne permit să începem efectiv construcţia gazoductului BRUA 1. Am primit deja 180 de milioane de euro de la UE şi putem demara efectiv acest proiect, care va însemna investiţii totale de 530 de milioane de euro”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Conform premierului, în acest semestru au fost finalizaţi 192 de km de linii electrice, care permit interconectarea cu statele vecine – Ungaria şi Serbia.

„De asemenea, au fost achiziţionate două aeronave pentru Tarom şi am semnat contractul de achiziţie pentru alte cinci aeronave”, a mai spus premierul.

Dăncilă a menţionat şi finalizarea negocierilor prin care statul redevine acţionar majoritar la Şantierul Naval Mangalia.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani plătește Nuno Campos pentru a o antrena pe Dinamo. Ungurii de la Zalaegerszeg i-au făcut o favoare la clauza de reziliere
Capital.ro
Anunț pentru toți cei care plătesc cu numerar. Ce sunt obligați să accepte comercianții
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți