Adolescentă de 17 ani, luată cu forţa şi violată în scara unui bloc. Suspectul, un apropiat al clanului Cordunenilor

O fată de 17 ani a fost luată cu forța și violată în scara unui bloc din Vaslui. Deşi a strigat după ajutor, iar agresiunea s-a petrecut duminică pe principala arteră a oraşului Vaslui, nimeni nu a intervenit, fata scăpând, într-un final, cu fuga. Atacatorul, însurat și cu copil, este fiul unui inspector de la Direcţia de Tineret şi Sport Vaslui. El a fost prins de poliţie.
Romania TV
24 iul. 2018, 13:25
Adolescentă de 17 ani, luată cu forţa şi violată în scara unui bloc. Suspectul, un apropiat al clanului Cordunenilor

Duminică seara, în jurul orei 21.50, adolescenta se îndrepta spre blocul în care locuia, în momentul în care a fost acostată de Flavian Vidineac, un individ cunoscut lumii interlope, apropiat al clanului Corduneanu. Bărbatul i-a smuls telefonul din mână, ulterior a târât-o în spatele unui bloc, unde a încercat să o oblige să întreţină relaţii sexuale. Pentru că s-a opus, adolescenta a fost scuipată şi umilită, apoi a fost târâtă în scarablocului unde din nou a supus-o perversiunilor sexuale, scrie Adevarul.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, victima a strigat după ajutor, însă nimeni nu a auzit-o. Într-un final fata a reuşit să se smulgă din braţele agresorului şi să fugă. Ulterior, a sunat la 112.

Agresorul fetei a fost identificat, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi tâlhărie. Pe numele său, magistraţii Judecătoriei Vaslui au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit Adevarul, Flavian Vidineac este căsătorit şi are un copil. El este fiul unui inspector din cadrul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Vaslui. De-a lungul anilor a fost implicat în mai multe scandaluri în cluburile din Vaslui. Sursa citată mai precizează că Vidineac are relaţii strânse cu interlopilor din zona Moldova, fiind un apropiat al clanului Corduneanu de la Iaşi. â

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT