SFANTUL PANTELIMON 2018: Tradiţii şi superstiţii: Ce nu ai voie să faci. De ce trebuie să mănânci porumb şi dovlecei în această zi

Sfântul Pantelimon. Pe 27 iulie, credincioșii creștin ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul mare mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon. În această zi se face pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, Sfintei Cuvioase Antuza, A o sută cincizeci și trei de sfinți mucenici care au murit în Marea Traciei, Sfântului Cuvios Manuel, Sfântului Mucenic Hristodul din Casandra.
Filip Stan
26 iul. 2018, 08:50
SFANTUL PANTELIMON 2018: Tradiţii şi superstiţii: Ce nu ai voie să faci. De ce trebuie să mănânci porumb şi dovlecei în această zi

SFANTUL PANTELIMON 2018: Cine a fost Sfântul Pantelimon

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 în orașul Nicomidia. A trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel în toate puternic că un leu”, un nume păgân, căci tatăl sau împărtășea credința în zei. Însă Evula, mamă sa, era creștină. Aceasta moare la puțini ani de la nașterea lui Pantoleon. La îndemnul tatălui sau termină Școala de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin, scrie crestinortodox.ro.

Află de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat. După ce ridică din moarte un copil care fusese mușcat de o năpârcă, prin chemarea lui Hristos, cere să fie botezat. După ce primește botezul de la preotul Ermolae (pomeni marți, 26 iulie), numele său a devenit Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.

Sfântul Pantelimon ajunge după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, încât, împăratul Maximian care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat că medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credința creștină. Pentru că a refuzat, sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. În loc de sânge, a curs lapte din trupul său.

Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale și așezăminte poartă numele sau.

Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoții Bisericii la Sfințirea Apei și la Taină Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și cu ceilalți sfinți doctori fără de arginți și făcători de minuni.

Menționam că la Mănăstirea Rusicon din Muntele Athos, se află Capul Sfântului Pantelimon. Moaștele Sfântului Pantelimon sunt prezente și în Catedrală din Constanța, Catedrală Episcopală din Galați, Catedrală Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Oasa din Alba Iulia și în mai multe biserici din București : Biserica Sfântul Stelian Lucaci (str. Logofăt Udriște), Biserica Sfântul Dumitru Poștă (în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserică Adormirea Maicii Domnului-Precupeții Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserică Sfântul Alexie (Calea Șerban Vodă, nr. 123), Biserica Sfântul Pantelimon (str. Iancu Căpitan, nr. 24).

Troparul Sfântului Pantelimon

Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu că să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon

Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginti”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.

Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna.

În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

În ziua de Sf. Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor.

De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

Sfântul Pantelimon vindecă trupul și sufletul

Minunile lui din timpul vieții au făcut înconjurul lumii, reuşind să-şi aducă până și tatăl păgân pe calea credinţei. Când tatăl lui s-a stins, și-a împărţit averea săracilor şi a muncit în numele credinţei, de unde şi numele primit de „doctor fără de arginţi”. Şi-a găsit sfârşitul decapitat, la ordinul împăratului, moaştele sale sfinte sălăşluind azi în biserici din întreaga lume, fiind patronul spiritual al lumii medicale și tămăduitorul suferinzilor. La noi în țară, credincioșii se pot închina la sfintele sale moaște la Iași, la Catedrala Mitropoliei, la Catedrala episcopală din Galați, unde sunt și moaștele Sfântului Nectarie, la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului din Constanța, dar și în București, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi”, la Biserica Sfântul Stelian Lucaci, la Biserica Sfântul Dumitru din spatele Muzeului de Istorie a României, la Mânăstirea Plumbuita, la Biserica Sfântului Antonie cel Mare, la Biserica Stavropoleos, la Biserica Sfântul Alexie și, nu în ultimul rând, la Biserica Sfântul Pantelimon.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 100 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. Fanii români și-au făcut încălzirea pentru „cursa de aur”
Capital.ro
Noile reguli UE pentru ambalaje. Prevederile vin cu restricții pentru anumite substanțe
Playtech.ro
O zi la plajă poate costa cât o noapte de hotel. Stațiunile din Grecia unde românii plătesc cel mai mult pentru relaxare
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Eclipsa totală de Soare miercuri în Europa de Vest. Evenimentul, vizibil parțial și din România. Când va fi următoarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat