Ministerul de Externe: România salută declaraţia lui Mike Pompeo privind nerecunoaşterea anexării ilegale a Crimeei

România salută declaraţia secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, prin care reafirmă politica de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei de către Rusia, precizează Ministerul Afacerilor Externe, joi, pe Twitter.
Romania TV
26 iul. 2018, 13:33
Ministerul de Externe: România salută declaraţia lui Mike Pompeo privind nerecunoaşterea anexării ilegale a Crimeei
Sursa citată arată că România susţine ferm integritatea teritorială a Ucrainei şi reiterează ”ataşamentul puternic pentru dreptul internaţional”.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat miercuri că Statele Unite nu vor recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia, informează DPA.

„În acord cu aliaţii, partenerii şi comunitatea internaţională, Statele Unite resping tentativa Rusiei de a anexa Crimeea şi se angajează să îşi continue politica până la restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a afirmat şeful diplomaţiei de la Washington. El a adăugat că Rusia trebuie „să înceteze ocuparea Crimeei” şi că acţiunile Moscovei au determinat izolarea de comunitatea internaţională. 

Citeşte şi: Mike Pompeo: Statele Unite nu vor recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia