Salariile nesimţite revin la Transgaz şi la alte companii de stat

Salariile nesimţite revin. Directorul general al companiei Transgaz va avea un salariu brut lunar cuprins între 6.700 şi peste 27 de mii de lei. Asta au hotărât miercuri acţionarii.
Romania TV
05 sept. 2012, 13:59
Salariile nesimţite revin la Transgaz şi la alte companii de stat

Transgaz este este una dintre companiile de stat la care Guvernul s-a angajat să numească management privat până la sfârşitul anului.

Transportatorul naţional de gaze Transgaz este deţinut în prezent de statul român, Ministerul Economiei are 73,5% din capitalul social, iar Fondul Proprietatea deţine aproximativ 15%.

Şi angajaţii Hidroelectrica au salarii demne de invidiat. Câştigul mediu este de câteva mii de euro la care se adaugă prime şi sporuri. La Romatsa, salariul mediu al controlorilor de trafic este de 16.000 de lei pe lună.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Porcul de Crăciun se rezervă din toamnă! Cât a ajuns să coste în 2026? Românii îl cumpără în rate
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT