Un vicepreşedinte PSD a semnat iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Constantin Ana, primar al localităţii Pucioasa, a semnat iniţiativa "Fără penali în funcţii publice", el declarând luni, pentru AGERPRES, că a făcut acest lucru la solicitarea unor tineri din USR şi că e "un gest de normalitate".
Romania TV
30 iul. 2018, 10:14
Un vicepreşedinte PSD a semnat iniţiativa

Constantin Ana a precizat că a semnat iniţiativa duminică.

„De ce am făcut-o? Că aşa am simţit. Eu am vrut să demonstrez ceva, că şi pesediştii sunt oameni, nu maimuţe, cum ne prezintă multă lume. În al doilea rând, e un gest de normalitate, pentru că, în ciuda a ceea ce cred mulţi, şi noi ne dorim acelaşi lucru: o ţară curată şi o ţară europeană. Deci, să nu credeţi că există diferenţă între noi şi restul oamenilor, sunt la fel de plini de speranţă că o să trăim într-o ţară curată şi corectă pentru copiii noştri, în primul rând. De aceea am semnat această petiţie”, a precizat, pentru AGERPRES, Constantin Ana.

Acesta a adăugat că prin gestul său a vrut să arate şi că pesediştii trebuie respectaţi.

„Eu trăiesc o spaimă de câteva luni de zile, o spaimă de care nu reuşesc să scap, a faptului că ne dezbinăm pe zi ce trece şi că suntem conduşi de ură. Şi am zis că e un gest prin care să arăt că şi noi suntem oameni, că trebuie să fim trataţi la fel, respectaţi la fel ca ceilalţi şi să înţelegem o dată pentru totdeauna că idealul nostru e comun, pesediştii nu vor să arunce ţara la gunoi, sau, mă rog, eu nu mă număr printre ei şi cred că marea majoritate gândesc la fel ca şi mine. Din contră, vreau să avem o ţară de care să fim, poate sună aşa, fantastic, dar de care să fim cu adevărat mândri. Eu de asta lupt, de aia am devenit primar”, a mai spus edilul din Pucioasa.

Întrebat care va fi, în opinia lui, punerea în practică a acestei iniţiative, vicepreşedintele PSD a precizat că îşi doreşte o „ţară curată”.

„Le-am explicat-o şi celor de la USR care au fost ieri la mine în birou: orice candidat al PSD, în momentul în care depune dosar de candidatură, depune pe lângă toate documentele necesare şi cazierul. Practic, în momentul de faţă, orice candidat al PSD îndeplineşte condiţia pe care o cer cei de la USR sau cei care au fost iniţiatorii, că sunt mai mulţi care o susţin. Deci, lucrurile din punctul meu de vedere au o rezolvare. Că se întâmplă ce se întâmplă astăzi la vot, nu pot eu să comentez, eu doar îmi doresc să avem o ţară curată”, a subliniat Constantin Ana.

Acesta a adăugat că i-a îndemnat şi pe alţi colegi din PSD să semneze iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice”.

Întrebat dacă i-a adresat îndemnul şi preşedintelui PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, primarul din Pucioasa a replicat: „domnului Ţuţuianu nu îmi permit eu să îi dau sfaturi, dar i-am explicat de ieri, ne-am întâlnit la un botez aseară şi am discutat. Mi-a spus că e decizia mea”.

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa nu a vrut să răspundă la întrebarea dacă Liviu Dragnea s-ar încadra în categoria „penalilor”.

„Nu vreau eu să vă răspund la această întrebare. Ştiţi foarte bine cum stau lucrurile. Mi-e teamă că această acţiune este gândită în aşa fel încât să se îndrepte împotriva unei persoane, eu sunt mai idealist şi cred că lucrurile trebuie rezolvate pentru viitorul ţării, nu neapărat să ne răzbunăm pe o persoană sau pe alta”, a mai spus Constantin Ana.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Gică Hagi, „cadou” de 150.000 de euro pentru formația din SuperLiga. Clauza secretă a „tricolorului”
Capital.ro
Casa e a ta, dar există un detaliu care îți poate schimba impozitul. Ce verifică autoritățile
Playtech.ro
Când trebuie să ai banii în cont pentru rata la bancă. Ce se întâmplă dacă scadența pică sâmbătă sau duminică
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte