Dan Barna: Campania „Fără Penali în funcţii publice” a adunat 450.000 de semnături. Vom continua cu o caravană în 12 judeţe

Campania "Fără Penali în funcţii publice" a strâns până în prezent 450.000 de semnături şi va continua în următoarele două săptămâni cu o caravană care va parcurge 12 judeţe pentru atingerea ţintei de 500.000 de semnături, a declarat preşedintele USR, deputatul Dan Barna.
Romania TV
31 iul. 2018, 11:33
Dan Barna: Campania

„În momentul de faţă suntem la 450.000 de mii de semnături, ceea ce e un lucru extraordinar. Spun asta pentru că ‘Fără penali’ a devenit un adevărat fenomen social, este proiectat în concerte, este strigat în concerte, este strigat pe stadioane, l-am văzut la Turul Franţei. Practic, întreaga societate românească a început, a preluat acest mesaj şi acest mesaj este mai mult decât cele două cuvinte: fără penali. Este un mesaj pe care România decentă îl transmite actualei clase politice, este un mesaj împotriva incompetenţei, este un mesaj împotriva încercării de a legaliza furtul din bani publici, este un mesaj împotriva încercării de subordonare a justiţiei, este un mesaj împotriva unui guvern care arată aproape în fiecare zi a lunii că este un guvern incompetent care face România de râs”, a declarat Dan Barna, marţi, potrivit Agerpres.

Liderul USR a explicat că legea actuală îngreunează procesul de strângere a semnăturilor.

„Pe lângă plafonul de minim 500.000 de semnături la nivel naţional, de care suntem relativ aproape, mai este o a doua regulă (…) ca în minim 21 de judeţe să existe 20.000 de semnături. În acest moment în 9 judeţe suntem aproape de prag sau l-am depăşit. Am depăşit pragul în Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Braşov, Cluj şi Timiş. Celelalte judeţe în care suntem aproape sunt Arad, Bihor şi Iaşi. Mai sunt 12 judeţe unde în această ultimă lună de campanie trebuie să ajungem la pragul de 20.000 de semnături. Aceste 12 judeţe, care sunt ţinta caravanei despre care o să vorbesc în continuare, sunt următoarele: Tulcea, Galaţi, Neamţ, Bacău, Suceava, Vaslui, Prahova, Argeş, Dolj, Hunedoara, Alba şi Mureş. Acestea sunt judeţele în care vom aloca şi recomandăm tuturor cetăţenilor români să aloce resurse, pentru a ajunge la pragul de 20.000 de semnături. (…) Începând de mâine vom demara o caravană la nivel de naţional timp de două săptămâni”, a declarat Barna.

El a explicat că se vor deplasa două echipe pe trasee prestabilite.

„Unul va fi: Tulcea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Suceava şi din nou Galaţi. Cealaltă caravană va fi: Ploieşti, Piteşti, Craiova, Hunedoara, Alba, Mureş şi oraşele de pe Valea Prahovei. Practic, ne propunem ca timp de două săptămâni să stăm câte trei zile în fiecare din aceste judeţe, în capitala de judeţ şi în oraşele din judeţele respective pentru a-i ajuta pe voluntarii de acolo să strângă semnături şi să ajungem la acest prag de 20.000 de semnături care este absolut necesar pentru a avea o iniţiativă cetăţenească”, a spus Barna.

Preşedintele USR s-a declarat încrezător în faptul că „România decentă este capabilă să pună pe masa acestui Parlament un mesaj foarte simplu: fără persoane condamnate penal în funcţii publice”.

„Este o miză importantă pentru viitorul nostru. Dacă vrem ca tinerii şi copiii să continue să trăiască în această ţară şi nu să le dăm un mesaj de părăsire a ţării, e important pentru noi ca stat să avem acest mesaj în Constituţie pentru actuala guvernare, pentru că Liviu Dragnea, pentru că PSD a adus România în stadiul să pară normal să fii condamnat penal şi să conduci statul”, a declarat Barna.

Preşedintele USR a precizat că autocarele pregătite pentru continuarea campaniei vor pleca în caravană miercuri, la ora 10.30, de la Statuia Aviatorilor din Bucureşti. AGERPRES/ (A – autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Gică Hagi, „cadou” de 150.000 de euro pentru formația din SuperLiga. Clauza secretă a „tricolorului”
Capital.ro
Casa e a ta, dar există un detaliu care îți poate schimba impozitul. Ce verifică autoritățile
Playtech.ro
Când trebuie să ai banii în cont pentru rata la bancă. Ce se întâmplă dacă scadența pică sâmbătă sau duminică
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte