Anchetă la Zoo Galaţi, unde animalele trăiesc în plin şantier, printre utilaje şi bucăţi de beton

Lei fără blană şi cu bucăţi de fier în gură, urşi bolnavi , căprioare cu coarnele prinse în sârmă şi vulpi înfometate. Aşa arată Grădina Zoologică din Galaţi. Locaţia este în renovare, iar în tot acest timp, animalele trăiesc bolnave şi fără hrană, printre utilaje şi bucăţi de beton. Potrivit MEDIAFAX, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus joi începerea unei anchete la Grădina Zoologică din Galaţi.
Romania TV
06 sept. 2012, 12:58
Anchetă la Zoo Galaţi, unde animalele trăiesc în plin şantier, printre utilaje şi bucăţi de beton

„Ca urmare a semnalărilor din presă, cu privire la încălcări ale prevederilor legislative referitoare la protecţia animalelor, la Grădina Zoologică din Gărbovele, judetul Galaţi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus declanşarea unei anchete”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Parcul Zoo situat în pădurea Gârboavele de lângă Galaţi se află în plin proces de renovare, utilizându-se fonduri din bugetul Consiliului Judeţului Galaţi – 7,2 milioane de lei şi de la de la Ministerul Mediului – 6,82 milioane de lei.

Proiectul, întocmit de către societatea gălăţeană Consproiect SA, are ca ţintă refacerea spaţiilor pentru animale, iar lucrările sunt realizate de societatea gălăţeană Tancrad şi Garden Center Bucureşti.

Pe parcursul lucrărilor au fost semnalate de către beneficiar – Consiliul Judeţului Galaţi – mai multe nereguli în legătură cu modul de proiectare, dar şi cu felul în care sunt efectuate lucrările propriu-zise.

„Sunt probleme legate de proiect, mă refer la clădirile care se ridică şi la felul în care va arăta Grădina Zoologică. E o investiţie foarte mare, se vor face şi lucruri bune, dar mai trebuie verificate o serie de aspecte. La noua clădire a leilor, scurgerea nu s-a făcut cum trebuia, trebuia făcută în interiorul cuştii, iar ea este făcută pe trecere”, a explicat Paraschiva Vintilă din cadrul biroului preşedintelui CJ Galaţi, instituţie care este beneficiarul lucrării.

Ea a precizat că nereguli au fost sesizate şi în incinta unde urmează să fie amplasaţi urşii, întrucât nu există alimentare cu apă.

Au apărut însă şi probleme de sănătate ale animalelor din cauza lucrărilor de şantier.

„Apar şi situaţii grave, ca atunci când o bucată de material de pe şantier a ajuns să fie mestecată de unul dintre lei, iar bucata a ajuns să i se înţepenească animalului în gură. A fost nevoie de o operaţie sub anestezie pentru ca leul să scape de corpul străin care îi punea viaţa în pericol”, a mai spus Vintilă.

Conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, care administrează parcul Zoo, a explicat că mutarea animalelor înainte de începerea lucrărilor ar fi fost riscantă în condiţiile în care majoritatea animalelor sunt bătrâne şi ar fi trebuit să fie făcută o anesteziere a acestora.

„Multe dintre animale sunt prea bătrâne pentru a fi mutate şi nu pot suporta acest stres”, a susţinut Camelia Burluc, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, care a precizat că deficienţele apărute pe şantier sunt problemele proiectantului, ale executanţilor şi ale beneficiarului, care este Consiliul Judeţelui, complexul muzeal urmând să preia noile obiective abia după ce vor fi finalizate.

Presa locală a relatat, în ultima perioadă, că animalele de la Grădina Zoologică din Galaţi sunt condamnate să trăiască în plin şantier de construcţii, în condiţii greu de suportat, ilustrând cu imagini în care un cerb apare cu sârmă înfăşurată pe coarne.

Presa locală mai susţine că proiectul de reabilitare are mai multe probleme, una dintre ele fiind că spaţiile care vor adăposti animalele nu sunt prevăzute cu scurgeri în interiorul cuştilor, singurele scurgeri fiind în exteriorul cuştilor pe alee. De asemenea, în zona în care se vor afla urşii nu va exista alimentare cu apă, astfel încât curăţarea padocurilor va fi foarte dificilă.

Grădina Zoologică Galaţi este situată în Pădurea Gârboavele, pe o suprafaţă de 7 hectare, la 17 kilometri de Galaţi.

Grădina Zoologică Gârboavele adăposteşte circa 30 de specii de mamifere, păsări şi reptile, printre care lei, tigri siberieni, urşi, lupi, vulpi, cerbi lopătari, cerbi carpatini, porci mistreţi, maimuţe Rhesus, fazani, bufnite, broaşte ţestoase, ponei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Florin Talpan, dezlănțuit după ce nu a fost premiat la gala clubului Steaua! Acuzații grave: „Nu au ce să mai caute în funcții!”
Capital.ro
A murit una dintre cele mai mari actrițe. A fost cea mai iubită. Nu o vom uita niciodată!
Playtech.ro
Aurul roşu, condimentul care costă o avere. Are o aromă ușor afumată şi dă o culoare superbă mâncării
Adevarul
Mii de bucureșteni așteaptă de ani recunoașterea unui drept garantat prin lege. Puțini știu că îl pot obține mai repede
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Este oficial! ANM anunță ninsori de Crăciun! Iată cum va fi vremea
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet