Fostul lider al PNL Sector 2 a demisionat din partid

Fostul preşedinte al filialei PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu şi-a anunţat, joi, demisia din partid, el arătând într-un comunicat că PNL a devenit prizonierul "obsesiilor" lui Crin Antonescu, şi al unor lideri care au probleme cu legea, cu morala şi cu bunul-simţ.
Romania TV
06 sept. 2012, 17:05
Fostul lider al PNL Sector 2 a demisionat din partid

„Constat, cu regret, că, astăzi, Partidul Naţional Liberal a devenit prizonierul obsesiilor unui singur om, Crin Antonescu, şi al unor lideri care au probleme cu legea, cu morala şi cu bunul-simţ. Crin Antonescu şi unii liderii ai PNL sunt incapabili să înţeleagă că obsesia lor faţă de o persoană – Traian Băsescu– nu coincide cu dorinţele reale, speranţele şi aşteptările electoratului de centru-dreapta, pe care PNL ar trebui să-l reprezinte”, se arată într-un comunicat de presă.

Dan Cristian Popescu mai afirmă că PNL se îndepărtează din ce în ce mai mult de baza sa electorală, prin abdicarea permanentă de la valorile, principiile şi politicile liberale. „PNL a încetat să mai fie un partid de centru-dreapta, transformându-se pe zi ce trece într-o grupare populistă şi demagogică, dispusă la orice compromis pentru ca un om să-şi vadă satisfăcută obsesia. În plus, prin retorica antiamericană şi antieuropeană din ultima perioadă, Crin Antonescu şi grupul care a acaparat PNL aruncă partidul în afara lumii politice civilizate”, apreciază fostul lider al filialei Sector 2.

Popescu consideră „regretabil” faptul că unul din cele mai vechi partide din Europa, până acum, fidel în permanenţă valorilor libertăţii şi democraţiei, este incapabil să reacţioneze din interior „la barbaria politică comisă de Crin Antonescu şi de grupul din jurul său”.

„Din păcate, în această formulă PNL nu mai poate constitui o alternativă de viitor pentru românii care produc valoare materială şi intelectuală în această ţară. Pe aceste considerente, ca om ataşat valorilor libertăţii şi democraţiei, ca om care face politică de centru-dreapta din 1990, nu mă pot regăsi în actualul Partid Naţional Liberal. De aceea, anunţ public faptul că renunţ la calitatea de membru al acestui partid”, spune Dan Cristian Popescu în comunicatul remis presei.

El arată în final că, „chiar dacă este condus temporar de un grup de indivizi fără scrupule, PNL rămâne partidul cu cea mai bună resursă umană, la nivelul membrilor simpli”.

„Am convingerea că va veni momentul când mă voi reîntâlni cu liberalii de valoare (oameni cu greutate sau simpli membri) acolo unde ne este locul: pe partea dreaptă a spectrului politic, într-o construcţie care respectă libertatea, democraţia şi legile ţării”, se arată în finalul demisiei.

Dan Cristian Popescu a fost demis, în luna aprilie, de la şefia filialei sector 2 a Partidului Naţional Liberal şi înlocuirea sa cu Adrian Neacşu, el pierzând şi calitatea de candidat al formaţiunii la alegerile locale.

Tot atunci, CNEx al PNL a votat şi înlocuirea lui Andrei Chiliman la şefia PNL Bucureşti cu Eugen Nicolăescu, precum şi a liderului filialei de la sectorul 4, Geani Dinu, cu Daniel Chiţoiu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, explica atunci înlocuirea lui Popescu de la şefia filialei prin faptul că acesta a dus o campanie prin care a acreditat ideea că ar fi candidatul USL la primăria acestui sector, lucru care a îngreunat negocierile PNL cu PSD în privinţa candidatului USL la Sectorul 6.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Marius Mitran dezvăluie „Testamentul lui Mircea Lucescu” în ziua în care „Il Luce” ar fi împlinit 81 de ani
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România