Caz înfiorător: Un bebeluş a venit pe lume cu o „coadă” de 14 centimetri

O femeie de 34 de ani din judeţul Iaşi, aflată la a doua naştere, a adus pe lume, miercuri noapte, un băieţel care cântăreşte 4.350 de grame, dar care i-a şocat pe medici, scrie adevarul.ro. Micuţul prezenta la naştere o tumoră care-i acoperea spatele şi care are o lungime de 14 centimetri.
Romania TV
07 sept. 2012, 05:18
Caz înfiorător: Un bebeluş a venit pe lume cu o

Pacienta a născut prin cezariană, la 41 de săptămâni de sarcină. Această problemă s-ar fi putut vedea la ecografie, dar singura pe care femeia a făcut-o a fost în săptămâna a şasea a sarcinii, când încă nu se putea distinge.

Bebeluşul a fost direcţionat la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” pentru a fi operat.

Specialiştii în pediatrie spun însă că există riscul ca tumora să fie malignă, dar că deocamdată micuţul se află în investigaţii medicale.

„Copilul a fost diagnosticat cu o formaţiune tumorală la terminaţia coloanei vertebrale, mai exact între fese. Tumora este la prima vedere puţin vasculariată. În prezent, bebeluşul este supus mai multor investigaţii medicale pentru a vedea dacă mai suferă şi de alte malformaţii congenitale. Săptămâna viitoare, chirurgii pediatri vor încerca printr-o intervenţie chirurgicală îndepărtarea acestei tumori”, spune doctorul Maricel Burlacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Naționala României se vede exclusiv online la următoarele turnee majore?! Senatul a respins proiectul de lege ca meciurile să fie gratis la TV
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru voucherele de vacanță în 2026: angajații nu mai trebuie să plătească încă 800 de lei pentru a le folosi
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
PAPARAZZI Daniela Györfi, în oraș la cafele și prăjituri după ce a slăbit! Cum arată artista la 57 de ani FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi