BUCUREŞTI – CENTENAR: Biserica Sfântul Nicolae Tabacu

Situată pe Calea Victoriei, Biserica Sfântul Nicolae Tabacul nu este "una aristocratică" așa cum, poate, s-ar aștepta trecătorul prin această zonă a capitalei.
Romania TV
24 aug. 2018, 05:23
BUCUREŞTI - CENTENAR: Biserica Sfântul Nicolae Tabacu

Constantin Bălăceanu Stolnici o numea chiar „de cartier”, lăsând a se înţelege că nu prea era călcată de protipendadă. El povestea că, o vreme, aici se legau şi se dezlegau blesteme. Nişte târgoveţi aflaţi în gâlceavă, după ce au apelat la medierea lui Vodă, l-ar fi blestemat pe acesta, nemulţumiţi de verdict, iar blestemul lor s-ar fi împlinit. De la asta, mult timp biserica Nicolae Tabacul ar fi fost folosită în blestemele mahalalei. Prima biserică a fost făcută din lemn, în secolul al XVII-lea şi refăcută în 1710 de Dima Tabacu şi de popa Cozma. De la numele acestor ctitori, mahalaua din capul Podului Mogoşoaei s-a numit când popa Cozma, când Dima Tabacu. Cum, necum, biserica a fost refăcută din zid înainte de 1864, decembrie 20 – data pisaniei. Pictura interioară a fost realizată de pictorii Anton şi Petru Serafim în 1900. Acum, restauratorii încearcă să dea de urmele vechii lucrări, iar munca lor a scos la iveală unele mici porţiuni.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Chivu, pus în gardă de impresarul vedetei de la Inter Milano: „Dacă se va întâmpla asta, suntem gata să forțăm transferul”
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Cât este pensia de handicap de gradul 3 în 2026. Suma actualizată și afecţiunile recunoscute oficial de stat
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți