Ponta: E posibil ca majoritatea să refuze şi votarea suspendării lui Băsescu

Într-un interviu acordat RFI liderul PSD declară că în acest caz opoziţia “va merge cu demersul către populaţie”.
Romania TV
24 nov. 2011, 11:26
Ponta: E posibil ca majoritatea să refuze şi votarea suspendării lui Băsescu

“E foarte probabil ca cei de la PDL şi de la UNPR să nu ne lase să ajungem la un vot. Cel puţin în acest sens sunt declaraţiile lor, că nu vor accepta nici măcar să fie dezbătutuă într-o şedinţă această cerere a noastră. În această situaţie, evident, vom merge cu demersul nostru către populaţie. (…) Cei de acum nu ne lasă să ajungem (la un vot) în Parlament, pentru că le este teamă că o parte dintre parlamentarii Puterii ar putea să voteze cu noi. Şi atunci vom merge mai departe către populaţie şi către colegiile care sunt reprezentate în Parlament de personaje gen Igaş, Anastase şi toţi ceilalţi, până la urmă, cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Traian Băsescu.” a declarant Victor Ponta.

“ Vom prezenta motivele pe care noi le considerăm ca impunând suspendarea şi ulterior demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, vom strânge semnături în fiecare colegiu, (…) vom acţiona ca o Opoziţie într-o ţară nedemocratică şi o ţară care nu respectă ideea de stat de drept.”

Mai multe pe rfi.ro

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Vechimea în muncă în 2026. Românii trebuie să verifice prin platforma Casei Naționale de Pensii Publice
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi