Uzina Dacia de la Mioveni împlineşte 50 de ani de la fabricarea primului autoturism

Uzina de la Mioveni sărbătoreşte, luni, o jumătate de secol de la fabricarea primului autoturism marca Dacia, timp în care producţia constructorului român de autovehicule a depăşit şase milioane de unităţi.
Romania TV
20 aug. 2018, 12:09
Uzina Dacia de la Mioveni împlineşte 50 de ani de la fabricarea primului autoturism

Uzina de Autoturisme Piteşti (UAP) a fost inaugurată pe 20 august 1968, iar primul autoturism ieşit de pe porţile uzinei a fost Dacia 1100, un vehicul produs după licenţa modelului Renault R8. Un an mai târziu intra în fabricaţie Dacia 1300, care avea să fie modelul de bază al mărcii timp de aproape trei decenii, potrivit unui comunicat al companiei.

Fabricat în numeroase variante (berlină, break, pick-up şi chiar într-o versiune sport cu două uşi), modelul Dacia rămâne în memoria colectivă ca „maşina care a pus România pe roţi’.

Conform datelor companiei, Dacia a fost înfiinţată la sfârşitul anilor 60 în urma unui acord de colaborare între statul român şi firma Renault. „Dacia a revenit la rădăcinile sale în 1999, odată cu preluarea mărcii şi a uzinei de la Mioveni de către grupul francez. Dacia este azi cea mai mare companie din România, cu o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut şi la exporturile ţării şi cu un rol structurant în economie prin intermediul unei vaste reţele de furnizori. De-a lungul a cinci decenii, la Mioveni au fost fabricate peste 6 milioane de automobile”, notează sursa citată.

În primul an de activitate, la Uzina de la Mioveni au fost asamblate 2.030 de vehicule.

În prezent, peste 90% dintre automobilele fabricate sunt exportate, modele precum Sandero sau Duster figurând în topurile de vânzări de pe cele mai exigente pieţe europene.

Parte a Groupe Renault, Dacia este în 2018 o marcă dinamică, lider pe piaţa din România şi aflată în plină expansiune pe plan internaţional. Platforma industrială de la Mioveni numără în prezent 14.000 de salariaţi, care beneficiază de condiţii de lucru moderne, la nivel european.

Dacia produce în România aproape 350.000 de autoturisme pe an, la care se adaugă peste 500.000 de motoare şi mai mult de 500.000 de cutii de viteze, din care o parte importantă sunt exportate, prin intermediul Direcţiei Logistice Dacia şi a celui mai mare centru logistic al Alianţei Renault Nissan Mitsubishi, Alliance International Logistic Network (AILN). Activitatea de inginerie se derulează la cele mai înalte standarde internaţionale, în cadrul centrului de inginerie, Renault Technologie Roumanie, inclusiv la Centrul Tehnic Titu, inaugurat în anul 2009.

Gama Dacia, compusă în 1968 dintr-un singur model, cuprinde în prezent şapte modele, din care trei (Lodgy, Dokker şi Dokker Van) sunt produse, începând din 2012, în Uzina Groupe Renault de la Tanger, în Maroc.

La ora actuală, Dacia este cea mai mare companie din România, cu o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de euro, în 2017. Cota de piaţă de constructorului auto este de circa 30% din vânzările de vehicule noi.

Modelele Dacia sunt vândute în 44 de ţări, pe patru continente, principalele trei pieţe de export fiind, în prima jumătate a anului 2018, Franţa, Germania şi Italia.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atac armat lângă baza de antrenament și hotelul naționalei Angliei la Campionatul Mondial. Cel puțin nouă persoane au fost rănite
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți