Mare petrecere a ţiganilor la Costeşti, de Sf. Maria Mică VIDEO

Pregătiri pentru cel mai mare ospăţ al romilor din toată ţară. În fiecare an, de Sfânta Maria Mică, romii dau petrecere pe dealul din Costeşti, Vâlcea. Încă de aseară, zeci de comercianţi şi de petrecăreţi au mers ca să prindă un loc. Se anunţă un chef de zile mari, spun romii. Iar ca în fiecare an, mesele doldora de mâncare, aurul şi limuzinele nu vor lipsi din decorul petrecerii.
Romania TV
08 sept. 2012, 06:29
Mare petrecere a ţiganilor la Costeşti, de Sf. Maria Mică VIDEO

Pentru a fi siguri că şi în acest an vor avea unde să petreacă, unii romii au mers să ocupe un loc din timp. „Am venit pentru pregatiri. Pentru teren, pentru aşezarea cortului”, spune un participant care se pregăteşte pentru o şedere de trei zile la Costeşti.

În timp ce unii vin să petreacă, alţii vin să muncească. Pentru mulţi comercianţi, festivalul romilor este un prilej de a câştiga o pâine. Aşa că şi-au întins tarabele încă de aseară. Pe lângă mâncare, unii au adus jucării, pepeni sau lame de ras. „Avem tocană de oaie, sarmale din carne de porc, mămăliguţă şi restul pastramă de oaie”, îşi recomandă marfa unul dintre comersanţii de la festival.

Anul trecut, întâlnirea romilor de la Costeşti a fost un adevărat festin. Mesele încărcate cu mâncare, aurul, maşinile de lux şi chiar pistoalele nu au lipsit din peisajul petrecerii. Pe lângă autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, la sărbătoarea de Sfânta Maria Mică vin an de an şi alte personalităţi. În 2009 şi Traian Băsescu a participat la festival împreună cu soţia sa.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Dan Petrescu, tot mai aproape de revenirea în fotbal! Imaginile care spun totul despre antrenorul dorit la FCSB. Video Exclusiv
Capital.ro
BREAKING NEWS. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Reacția PSD
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol.. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal în Dolj, între două autoturisme! O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au ajuns în spital
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Ciucu, întâlnire de grad zero în dosul Primăriei Capitalei | Foto Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte