Procurorul militar din Piaţa Victoriei, cercetat de IJ pentru ca a criticat noile legi ale Justiţiei

Inspecţia Judiciară anunţă luni că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar Ciprian Pârlog, cel care a fost la protestul din 10 august, pentru că prin opiniile exprimate într-un articol de presă din 25 ianuarie 2018, ar fi denigrat judecătorii CSM şi inspectorii IJ.
Romania TV
27 aug. 2018, 12:07
Procurorul militar din Piaţa Victoriei, cercetat de IJ pentru ca a criticat noile legi ale Justiţiei

„Ca urmarea a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai – 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pârlog (procuror militar, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti) pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului „Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar” (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciind că aceasta este „fidelizată” şi „favorabilă actualei puteri politice”, şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept „organisme controlate de către factorul politic prin care (…) se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor”, se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

În articolul menţionat, procurorul Pîrlog a subliniat: „Instituirea unor mecanisme de control şi presiune asupra magistraţilor, prin organisme controlate politic, direct sau indirect. Astfel, se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor, fie prin intermediul secţiei pentru cercetarea magistraţilor, fie prin intermediul Inspecţiei Judiciare, organisme controlate de către factorul politic prin intermediul membrilor fidelizaţi ai Secţiei pentru judecători a CSM”.

„Mai mult decât atât, organele judiciare, şi în special parchetele, se vor transforma în instrumente de luptă politică, la dispoziţia deţinătorilor puterii politice, revenind la caracterul de organ represiv, corupt şi nefuncţional”, se mai arată în articol.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum a ajuns stadionul de fotbal din Bolintin-Deal să aibă un gazon mai scump decât cel de pe Arena Națională. Contractul, câștigat de apropiați ai fostului șef Unifarm
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Semnele care îți arată că o bancnotă este falsă. Cum o verifici în câteva secunde
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Prunea, revoltat de cât i-a venit factura la gaze: ”Mi-a stricat ziua, mă doare ficatul!”
MediaFlux
Trump trimite mii de soldaţi în Orientul Mijlociu, în timp ce SUA negociază cu Iranul pentru a pune capăt războiului! Plan în 15 puncte pentru a opri conflictul
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj