Imagini incredibile în Venezuela, mii de oameni s-au înghesuit să treacă graniţa pe un pod, spre Columbia

Venezuelenii ajunși la capătul puterilor din cauza foametei își caută salvarea în țările vecine precum Columbia, Ecuador sau Peru. Oficialii din aceste state urmează să se întâlnească pentru a găsi o cale comună de urmat.
Romania TV
28 aug. 2018, 12:04
Imagini incredibile în Venezuela, mii de oameni s-au înghesuit să treacă graniţa pe un pod, spre Columbia

Exodul migranţilor din Venezuela se apropie de un „moment de criză” comparabil cu evenimentele în care sunt implicaţi refugiaţii care traversează Marea Mediterană, a avertizat vineri agenţia ONU pentru migraţie OIM, informează Reuters.

Un număr tot mai mare de persoane fug de criza economică şi politică din Venezuela, ameninţând să copleşească vecinii ţării. Oficiali din Columbia, Ecuador şi Peru urmează să se întâlnească la Bogota săptămâna viitoare pentru a găsi o cale de urmat.

Ecuadorul şi Peru au înăsprit în această lună regulile de intrare pentru venezueleni, cerându-le să deţină paşapoarte valabile, nu doar cărţi de identitate. În timp ce în Brazilia, sute de persoane au fost împinse înapoi peste graniţă în ciocniri între migranţi şi populaţia locală.

Descriind aceste evenimente ca semne de avertizare timpurie, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Joel Millman, a declarat că trebuie mobilizate finanţarea şi mijloacele de gestionare a exodului de migranţi.

„Aceasta se apropie de un moment de criză pe care l-am văzut în alte părţi ale lumii, în special în Mediterana”, a spus el într-un briefing de presă la Geneva.

Joi, OIM şi agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR au cerut ţărilor din America Latină să înlesnească intrarea venezuelenilor, dintre care mai mult de 1,6 milioane şi-au părăsit ţara începând din 2015.

Purtătorul de cuvânt al UNHCR, Andrej Mahecic, a declarat vineri că guvernele au făcut eforturi „lăudabile”, în ciuda unor capacităţi şi servicii de recepţie copleşite.

Dar „unele imagini tulburătoare” au ieşit la iveală din această regiune săptămâna trecută. „Acestea amplifică stigmatizarea celor care sunt forţaţi să fugă, ele pun de asemenea în pericol eforturile pentru integrarea lor”, a notat el.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România