Antonescu îl contrazice pe Ponta: Atitudinea lui Barroso nu a fost corectă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seara, că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu a avut o atitudine echilibrată faţă de România, însă a punctat că este de acord cu premierul Victor Ponta în sensul că relaţia cu CE trebuie normalizată. Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat ziarului austriac "Die Presse", că atitudinea lui Jose Manuel Barroso faţă de referendumul din 29 iulie a fost una corectă şi echilibrată.
Romania TV
09 sept. 2012, 18:42
Antonescu îl contrazice pe Ponta: Atitudinea lui Barroso nu a fost corectă

Atitudinea dl Barroso nu a fost una echilibrată. A recunoscut-o chiar domnia sa acum câteva zile la o reuniune a PPE, unde s-a autofelicitat pentru intervenţia din România. Ceea ce m-a dezamăgit în această declaraţie din urmă a dl. Barroso nu a fost recunoaşterea unei situaţii pe care am văzut-o cu toţii, m-a dezamăgit lipsa oricărei nuanţe care să arate că dl Barroso a luat act de ceea ce au dorit şi au exprimat prin votul lor multe milioane de cetăţeni europeni din România. În sensul acesta nu putem vorbi de o atitudine echilibrată nicidecum„, a spus Antonescu la Antena 3, citat de agerpres.ro.

El a punctat că, în opinia sa, maniera în care a fost abordată situaţia din România nu poate fi calificată drept una corectă, dar că înţelege motivele pentru care Victor Ponta a declarat că atitudinea preşedintelui CE a fost una „corectă şi echilibrată”. 

CITEŞTE ŞI Ponta: Barroso a avut o atitudine corectă şi echilibrată. Băsescu a avut un PR excelent

„Sunt întru totul de acord cu Victor Ponta şi cred că suntem cu toţii de acord că dincolo de cele întâmplate noi avem de lămurit şi de normalizat într-un fel relaţia cu dl. Barroso şi cu Comisia Europeană şi cu doamna Reding şi cu absolut toată lumea. Sunt absolut de acord, cred că asta este şi intenţia lui Victor Ponta, să nu sporim o ostilitate care a apărut şi care nu avea cum să nu apară, numai că (…) lucrurile astea se pot face pe baza restabilirii adevărului. Adică nu putem să câştigăm şi nu vom câştiga nimic dacă la un moment dat vom spune că totul ţine doar de PR„, a adăugat Antonescu. 

Liderul PNL a precizat că în străinătate comunicarea USL a fost una proastă. 

„Perfect de acord cu Victor Ponta – PR-ul nostru a fost prost, diplomaţia noastră în sensul canalelor de comunicare şi aşa mai departe foarte slabe, şi probabil ăsta este un lucru pe care trebuie să-l asumăm, eu în orice caz îl asum în tot acest episod al referendumului. Este ceea ce am greşit sau am păcătuit noi, nu pe perioada referendumului, pe o preocupare poate insuficient materializată de contacte externe. Păcatul nu este mai mic, îl asum, dar intervenţia în favoarea lui Traian Băsescu a fost abuzivă. S-a vorbit despre realităţi grave, dar inexistente în România, s-au spus lucruri inacceptabile despre Guvernul României, condiţia cetăţeanului român în UE şi asta nu ţine de o comunicare excelentă a dl Băsescu sau a PDL, ci de cu totul alte lucruri”, a susţinut Antonescu. 

El a mai afirmat că „nu e normal ca Barosso să dicteze” şi să aibă o atitudine partizană faţă de preşedintele Traian Băsescu. 

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Gigi Becali, comparație inedită între FCSB și Dinamo: „Ei valorează 10 milioane de euro!”
Capital.ro
Decizie pentru asociațiile de proprietari. Înalta Curte a schimbat legea. Cum se calculează dobânda pentru pagube
Playtech.ro
Ce verifică examinatorul la examenul pentru permisul de conducere: detaliile care te lasă pieton
Adevarul
Moartea lui Jeffrey Epstein, anunțată pe un forum de discuții cu 38 de minute înainte de anunțul oficial. FBI caută de peste șase ani autorul postării
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Dinamovistul nelipsit de la meciurile ”câinilor” a ajuns să lucreze într-o fabrică din Anglia după ce a fost arestat de DIICOT: ”Acolo se injecta carnea cu steroizi”
MediaFlux
Oficialul român care l-a sfidat pe Putin, chiar la Moscova. Gestul făcut pe un pod din Rusia
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj