Explozie urmată de incendiu la o rafinărie din sudul Germaniei

Un incendiu izbucnit sâmbătă dimineaţă după o explozie produsă la o rafinărie în sudul Germaniei lângă Ingolstadt a făcut cel puţin opt răniţi, în timp ce aproape 2.000 de locuitori au fost evacuaţi, a anunţat poliţia locală, potrivit Agerpres.
Romania TV
01 sept. 2018, 07:41
Explozie urmată de incendiu la o rafinărie din sudul Germaniei

Explozia a avut loc într-un sector de producţie de gaze şi benzină al companiei Bayernoil cu puţin timp înainte de 5.30 (3.30 GMT).

Dintre răniţi, trei au suferit răni „de gravitate medie sau severă”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Aproximativ 1.800 de locuitori ai localităţilor Vohburg şi Irsching din apropiere de Ingolstadt în Bavaria, care locuiau în apropiere, au fost evacuaţi ca măsură de siguranţă şi au fost conduşi spre gimnazii din împrejurimi.

„Operaţiunile de stingere a flăcărilor continuă”, a subliniat poliţia în acest comunicat. Circa 200 de pompieri sunt mobilizaţi.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Oltenii, imperiali: „Laurențiu Popescu merită să joace la echipa națională!”. Cheia victoriei Universității Craiova la Corvinul fără gol primit
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte