Preşedinţii României au sesizat CCR de 80 de ori în perioada 1992-2018. Jumătate dintre sesizări, depuse de Iohannis în 2018

Preşedinţii României au formulat, în perioada 1992-2018, 80 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Aproape jumătate dintre acestea au fost transmise de preşedintele Klaus Iohannis de la începutul anului 2018.
Romania TV
04 sept. 2018, 07:51
Preşedinţii României au sesizat CCR de 80 de ori în perioada 1992-2018. Jumătate dintre sesizări, depuse de Iohannis în 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a formulat, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018, 37 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Curţii Constituţionale a României (CCR), consultate de Agerpres. Klaus Iohannis a mai transmis la CCR două sesizări în 2017, trei în 2016 şi patru în 2015.

Din statisticile CCR mai reiese că preşedintele Traian Băsescu a formulat între 2005 şi 2014 un număr total de 31 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Câte o singură sesizare a ajuns la CCR anii 1999, 2001 şi 2004, în timp ce în perioada 1992-1998, dar şi în anii 2000, 2002 şi 2003, nu s-a înregistrat nicio sesizare.

CCR a avut de soluţionat, de la înfiinţare până la 31 iulie 2018, un număr total de 404 sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Pe lângă cele 80 de sesizări ale preşedinţilor României, 30 au fost trimise de Guvern, 32 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei de Avocatul Poporului şi restul de deputaţi sau senatori.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat